DE SALVAT! Cum să faci mujdeiul de usturoi astfel încât să funcționeze ca un medicament! Forma ideală

Mujdeiul este forma ideala de consum pentru tratamentul unor boli unde este necesara ingerarea zilnica a unei cantitati mai mari de usturoi. Se piseaza marunt 7 catei de usturoi, se pune un varf de cutit de

sare, un sfert de lamaie stoarsa, o lingurita de ulei de masline presat la rece si o jumatate de legatura de patrunjel taiat foarte fin.

Se amesteca bine, apoi se lasa sa se patrunda vreme de 10-20 de minute, dupa care mujdeiul este gata. Daca simtiti nevoia, puteti sa adaugati si cateva linguri de apa plata sau de izvor, pentru a-l dilua si a-i reduce astfel efectul iritant. Se consuma in 1-2 reprize, pe parcursul unei zile, potrivit formula-as.ro.

Este mai bine tolerat de organism decat usturoiul simplu, pentru ca ingredientele din mujdei (sarea, sucul de lamaie, patrunjelul) compenseaza efectul sau usor iritant, stimuleaza digestia (care poate fi incetinita de anumiti compusi din usturoi), reduce chiar si din mirosul neplacut. Uleiul de masline ii potenteaza actiunea de reducere a colesterolului, precum si efectul benefic in cazul litiazei biliare.

O serie de studii au demosntrat ca usturoiul are efecte antibacteriene si antifungice. Conform rezultatelor unui astfel de studiu, consumul pe termen lung de usturoi poate preveni instalarea bacteriei Helicobacter pylori, responsabila de dezvoltarea endogastritei, ulcerului gastric si duodenal. Examinand efectele antivirale ale usturoiului, cercetatorii au descoperit ca alicina sulfurica pe care o contine este eficienta, printre altele, impotriva virusului ce cauzeaza herpesul.

De asemenea, usturoiul are efect antibiotic impotriva unor microorganism, cum ar fi: Stafilococul, E. Coli, Proteus, Pseudomonas, precum si un efect antihelmintic. (limbrici, oxiuri, tenie etc.) Conform cercetarilor stiintifice, datorita efectelor sale antifungice, usturoiul poate ajuta la eliminarea Candidei albicans – agentii sai activi sulfurosi sunt capabili sa dezintegreze peretii celulari si proteinele ciupercilor.