Nunta surorii mele părea impecabilă până când soțul meu mi-a șoptit: „Trebuie să plecăm. Acum.” Când l-am întrebat de ce, mi-a răspuns: „Îți explic în mașină.” În timp ce mergeam în tăcere spre casă, în cele din urmă a spus: „Chiar nu ți-ai dat seama?” Adevăratul motiv al acelei nunți a fost…
Soarele după-amiezii de vară strălucea în candelabrele hotelului din Cluj-Napoca. Stând în fața oglinzii, îmi aplicam rujul pentru ultima oară, cu inima bătându-mi de bucurie pură. Astăzi era ziua nunții surorii mele, Andreea.
— Magda, ești gata? strigă soțul meu, Radu.
— Doar două minute, am răspuns. Radu intră în cameră, fizicul lui de pompier părând și mai impresionant în costumul perfect croit. Vocea lui era o murmurare joasă, plină de admirație.
— De fiecare dată când cred că nu poți fi mai frumoasă, mă contrazici. Gata să-ți vezi surioara cum își trăiește povestea de dragoste?
M-am întors spre ochii lui blânzi, căprui. De doisprezece ani, era sprijinul meu.
— Vreau doar să fiu sigură că Andrei e un om bun.
— Am vorbit cu el aseară. E sincer, inteligent și, cel mai important, felul în care se uită la Andreea e plin de iubire. Sora ta a ales bine. Cuvintele lui Radu mi-au alinat ultima grijă de soră protectoare.
Capela părea desprinsă dintr-un film. Stăteam lângă Radu, privind-o pe mama cum își tampona ochii cu batista. Când a început orga, toată lumea a tăcut.
Andrei stătea la altar, puțin emoționat, dar plin de dragoste. Apoi, Andreea a apărut ținându-se de brațul mamei.
Era uluitoare. Când privirile noastre s-au întâlnit, mi-a zâmbit complice, exact ca în copilărie când făcea vreo boacănă și scăpa basma curată. Dar acum nu era vorba de vreo farsă, ci de o fericire pură.
Când mama i-a pus mâna Andreei în mâna lui Andrei, privirea pe care și-au împărtășit-o i-a atins pe toți.
— Da, a spus Andrei cu o voce fermă și plină de convingere.
— Da, a răspuns Andreea, limpede și clar.
Când preotul a rostit: „Puteți săruta mireasa”, au împărtășit primul lor sărut ca soț și soție. Sala a izbucnit în aplauze și ovații. Am aplaudat cu toată ființa mea, cu lacrimi de fericire șiroindu-mi pe obraji.
După ceremonie, invitații s-au mutat la recepție. Andreea își schimbase rochia cu una mai lejeră. Discursul lui Andrei a fost sincer. Când Andreea a luat microfonul, vocea îi tremura ușor:
— Vreau să-i mulțumesc în special surorii mele, Magda. Pentru toate apelurile târzii, pentru momentele în care m-a liniștit din zeci de crize de panică și pentru că mi-a arătat ce înseamnă iubirea adevărată și statornică.
Iar lacrimile mi-au revenit din nou.
Cina s-a ținut într-o sală de bal și mai luxoasă. Eram la masa familiei, stând de vorbă cu părinții lui Andrei. Nu mai avusesem de mult o masă atât de relaxantă. După aperitiv, s-a servit o supă-cremă de porumb cu somon afumat.
— Urmează peștele, am spus cu anticipație.
Chelnerii au început să strângă farfuriile de supă. Radu s-a aplecat spre mine și mi-a șoptit:
— Cea mai frumoasă nuntă, nu-i așa?
Am zâmbit și am dat din cap, simțind cum se așterne în mine o liniște profundă. Cvartetul de coarde a început o melodie veselă, în timp ce ospătarii se apropiau cu felul principal. Cloșurile de argint au fost așezate în fața noastră cu o sincronizare impecabilă.
Și în momentul în care au fost ridicate, dezvăluind ce se ascundea dedesubt…
…am simțit cum stomacul mi se strânge. Sub cloșul de argint nu era peștele despre care se vorbise. În farfurie se afla o friptură de vită – felul preferat al lui Radu, dar care, cu doar câteva zile în urmă, fusese exclus din meniu la insistențele surorii mele, Andreea, care este vegetariană convinsă.
Am întors capul spre Radu. Fața lui devenise serioasă, de parcă ceva îi confirmase o bănuială veche.
— Trebuie să plecăm. Acum.
— Ce s-a întâmplat?
— Îți explic în mașină.
Am ieșit discret, iar în drum spre parcare, am simțit o neliniște care creștea în mine. Radu tăcea, strângând volanul mai tare decât de obicei. După câteva minute, a spus:
— Chiar nu ți-ai dat seama?
— Nu. Despre ce vorbești?
A oftat, ca și cum ar fi urmat o conversație pe care a evitat-o mult timp.
— David, mirele, nu e cine pretinde că este. L-am recunoscut în ziua cununiei civile. L-am întâlnit acum șapte ani, în perioada în care eram în intervenție în nordul țării, la un incendiu de pădure. Atunci avea alt nume și altă identitate. Lucra cu acte false. N-am avut suficiente dovezi, dar echipa noastră a suspectat că era implicat într-o rețea de căsătorii fictive pentru obținerea de moșteniri sau cetățenii. S-a făcut nevăzut imediat după anchetă.
Am simțit cum mi se usucă gura.
— Crezi că Andreea știe?
— Nu. Nu cred. Dar ceva e în neregulă. Am văzut câțiva bărbați la nuntă care nu păreau rude. Îl supravegheau discret. Nu părea relaxat. Și schimbarea meniului în ultimul moment, fără ca măcar Andreea să știe… e o tactică pe care o recunosc. A vrut să testeze reacțiile invitaților.
— Ce vrei să facem?
— Vreau să-i spun Andreei. Discret. În particular. Dacă totul e în regulă, îmi cer scuze și plec. Dar dacă nu… trebuie să o protejez.
Am dat din cap. Nu era o dramă de film. Era viața reală. Și, brusc, lucrurile deveniseră mult mai complicate decât păreau.
În seara aceea, Radu a reușit să discute cu Andreea. I-a spus calm ce știa. Ea l-a ascultat, fără să nege, dar și fără să confirme.
— Știu că sunt multe întrebări, a spus ea. Cred că știu pe cine am ales, dar nu te contrazit. O să îl confrunt și dacă ai dreptate, atunci sunt pregătită să aflu totul.
A doua zi, Andreea l-a confruntat pe David. Cei doi s-au despărțit în liniște. Nu au fost scandaluri, doar o încheiere calmă de moment. Am vrut să facem o anchetă să dezvăluim adevărata lui identitate dar David a dispărut fără să dea explicații clare.
Andreea și-a reluat viața. Nu a fost ușor să treacă prin asta, dar a fost demn. Și-a păstrat zâmbetul. Și-a păstrat respectul de sine. Iar noi, familia, am fost acolo pentru ea.
Pentru că uneori, cea mai mare dovadă de dragoste e să te oprești la timp… și să te întorci când ai cu ce și cu cine construi din nou.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”