Soțul ridică tonul la soție pentru că a pregătit o cină romantică, iar ea pleacă de acasă – câteva ore mai târziu, un polițist bate la ușă.
Carmen planificase acea seară de mai bine de o lună — o cină la lumina lumânărilor, cu mâncărurile preferate ale soțului ei, un cadou frumos împachetat care ascundea mai mult decât simple gesturi de afecțiune.
De când deveniseră părinți, viața lor se transformase într-un carusel de nopți albe și renunțări nevorbite. Era modul ei de a-i transmite: „Și noi mai existăm.”
Dar în clipa în care Ilie a intrat pe ușă, fața i s-a întunecat. „Ce-i cu asta? Ne prefacem că suntem un cuplu fericit, ca niște copii?” A râs de mâncare, a țipat pentru că chiuveta nu era goală și a izbucnit nervos când gemenii au început să plângă. „Nu pot să tacă o dată? Nu ești tu mama ideală?”
Cu ochii în lacrimi, Carmen i-a spus că nu apucase să cumpere scutece — nu putea să-i lase singuri. Și-a luat haina în grabă și a plecat spre cel mai apropiat magazin.
Câteva ore mai târziu, soneria a sunat. Ilie a deschis. Un polițist se afla în fața ușii.
„Sunteți soțul doamnei Carmen?”
Inima lui Ilie a început să bată cu putere. „Da… de ce?”
Polițistul și-a coborât tonul, privind direct în ochii lui Ilie.
„Soția dumneavoastră a fost implicată într-un incident minor în trafic. A fost nevoită să frâneze brusc pentru a evita o mașină care i-a tăiat calea, iar impactul i-a provocat un ușor atac de panică. A fost dusă la spital pentru investigații, dar acum este bine. Ne-a rugat să vă anunțăm.”
Ilie s-a simțit deodată mic. Toate reproșurile, tonul ridicat, cuvintele grele — toate îl loveau acum din plin. Fără să mai stea pe gânduri, și-a chemat vecina să rămână cu copiii și a fugit spre spital.
Când a ajuns, Carmen stătea pe un pat, cu o perfuzie în mână și o privire obosită. Când l-a văzut, nu a spus nimic. Iar el, pentru prima oară după mult timp, a tăcut și a ascultat.
„Îmi pare rău”, a șoptit. „Nu pentru accident. Pentru tot. Pentru cum am devenit.”
Carmen l-a privit lung. Și-a lăsat capul pe pernă și, după câteva secunde, i-a strâns mâna.
Au ieșit din spital împreună. Nu era un final de poveste, dar era un nou început. Și de data aceasta, și Ilie era gata să lupte pentru ei.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”