Mama vitregă a nepoatei mele fura banii care îi erau destinați — așa că i-am întins o capcană la care nu s-ar fi așteptat niciodată.
După ce fiica mea, Mirela, s-a stins anul trecut, a lăsat în urmă o fetiță de 6 ani — nepoata mea, Eliza. Din păcate, starea mea de sănătate nu mi-a permis să obțin custodia, dar îi trimiteam constant bani și cadouri, doar ca să știe că este iubită, că nu e singură.
Tatăl Elizei s-a recăsătorit în grabă — cu Bianca. Am sperat că va avea grijă de fetiță. Mare greșeală.
De ziua Elizei, când a împlinit 7 ani, Bianca mi-a trimis un mesaj în care îmi cerea 5.000 de lei pentru o „cameră de vis”, haine și cărți. Am trimis banii — și am expediat prin poștă și o pereche de cercei cu safire, piatra de naștere a Mirelei.
Când am sunat-o pe Eliza să o întreb dacă i-au plăcut cadourile, mi-a răspuns: „Ce cadouri? Mama Bianca a zis că n-ai trimis nimic. Că nu mai vrei să ai de-a face cu mine.”
— Dar cerceii?
„Mama Bianca a purtat haine noi la cină. A zis că tu i le-ai cumpărat fiindcă ai zis că merită, pentru că are grijă de mine.”
Atunci am realizat — pentru Bianca, eu eram doar un bancomat cu inimă.
N-am plâns. N-am strigat.
Am trecut la acțiune.
Când Bianca mi-a scris din nou, cerând bani „pentru Eliza”, am spus că sunt de acord.
Dar, de data aceasta, a trecut cu vederea un detaliu mic, dar decisiv.
I-am spus că îi voi trimite din nou bani pentru haine, dar că vreau să-i ajungă repede, așa că voi apela la o firmă de curierat. În plicul cu „banii pentru Eliza”, am strecurat, fără să spun nimic, un bilețel scris cu mâna mea, adresat direct fetiței:
„Dragă Eliza, banii din acest plic sunt doar pentru tine. Dacă nu ajung la tine, te rog să le spui doamnelor de la școală, educatoarei sau altcuiva în care ai încredere. Cu drag, bunica.”
La final, am adăugat o notă către Bianca, scrisă pe o altă coală: „Orice folosire nejustificată a acestor fonduri, care nu e în beneficiul Elizei, va fi raportată.”
Două săptămâni mai târziu, am fost sunată de directoarea școlii Elizei. Fetița a avut curajul să ducă biletul și să le spună că nu a primit niciodată nimic din ceea ce i s-a promis. Școala a raportat cazul. Au urmat anchete. Bianca a fost obligată să returneze toți banii și să renunțe la drepturile asupra fondurilor trimise pentru copil.
Iar eu? Am fost declarată tutore financiar al Elizei. Împreună cu un asistent social, mă asigur acum că tot ce trimit ajunge exact unde trebuie.
Eliza a început să-mi scrie scrisori în care îmi povestește despre școală, prieteni și micile bucurii ale copilăriei.
Și în fiecare fotografie pe care mi-o trimite, poartă cerceii cu safire. Zâmbește. Și știu că Mirela, de acolo de sus, zâmbește și ea.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”