Fiul meu de 12 ani adoră să coacă prăjituri și chiar se pricepe foarte bine. A început cu lucruri simple, cum ar fi fursecurile, dar acum poate să facă aproape orice – de la pâine și plăcinte, până la torturi. Uneori, chiar și prietenii îl roagă să le coacă ceva.
Dar mama mea a urât dintotdeauna faptul că fiul meu iubește să coacă. Nu poate înțelege „ce fel de băiat se bucură să facă lucruri care sunt pentru fete.” De fiecare dată când are ocazia, își exprimă clar dezaprobarea.
Recent, ne-a vizitat pentru câteva zile chiar înainte de ziua de naștere a fiului meu. Când m-am întors de la serviciu într-o zi, l-am găsit pe fiul meu devastat și în lacrimi. L-am întrebat ce s-a întâmplat.
Plângând, mi-a spus: „Tată, uite ce a făcut bunica.”
M-a dus în bucătărie, unde am găsit pe blatul de lucru o tavă mare cu blat de tort distrus. În locul tortului frumos decorat, cu glazură de ciocolată și fulgi de migdale pe care se chinuise să-l termine toată dimineața, nu mai rămăsese decât o mizerie sfărâmată și un cuțit cu cremă pe lamă.
Pe un șervețel mototolit, mama mea scrisese: „Gata cu prostiile astea.”
Simțeam cum mi se strânge inima. M-am dus direct în camera unde stătea mama și i-am cerut o explicație. A ridicat din umeri și mi-a spus sec: „Îi fac un bine. Mai bine se joacă cu mingea decât să stea printre tăvi și făină. Așa va învăța să fie bărbat.”
Atunci am respirat adânc și i-am spus cu calm: „Mama, fiul meu este deja un băiat extraordinar. Nu trebuie să se conformeze unei idei învechite despre ce ar trebui sau nu să facă. Iar aici, în casa mea, susținem pasiunile, nu le distrugem.”
După o discuție lungă, mama a început să înțeleagă. Nu a fost ușor, dar până la urmă a acceptat să-i ceară scuze băiatului.
Câteva zile mai târziu, de ziua lui, prietenii lui au venit în vizită. Împreună au decorat un tort uriaș, pe care scria cu litere colorate: „Maestrul cofetar – La mulți ani!” Mama lui i-a adus un set de duze pentru ornat și a zâmbit când a gustat din felia lui preferată — pandișpan cu lămâie și cremă de zmeură.
Fiul meu? A râs, a cântat, a fost în centrul atenției. Și a spus, la finalul zilei, cu ochii strălucind: „Tati, asta a fost cea mai bună zi de naștere din viața mea.”
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”