M-au scos din grupul familiei – și abia atunci am înțeles de ce… Părea o simplă eroare tehnică, nevinovată… dar în spatele ei se ascundea ceva mult mai întunecat. Credeam că doar am dat pe „mute”. Sau că am apăsat din greșeală pe vreun buton…
Era o după-amiază obișnuită când am observat că grupul familiei din Messenger dispăruse complet. M-am gândit că poate l-am ascuns fără să-mi dau seama sau că s-a arhivat singur. Am închis aplicația, am repornit telefonul, am verificat din nou.
Dar nu. Grupul nu mai era. Fără urmă. La început am râs. Apoi i-am scris verișoarei mele, Andreea:
— Hei, a dispărut și la tine grupul familiei?
A văzut mesajul… dar nu a răspuns. Nimic. Niciun cuvânt. Nici măcar un emoji. Niciun „haha”.
Ăsta a fost primul semn. Al doilea a venit când mătușa mea, tanti Cati, a postat o fotografie drăguță pe Facebook: acolo era mama mea, Andreea, bunica și toți ceilalți – într-o cafenea din centrul orașului, acolo unde mergeam împreună mereu, în trecut.
Doar eu lipseam. Și din poză. Și de la masă. Din tot. Și abia atunci mi-am dat seama: nu fusese o eroare. Fusese o decizie. Împotriva mea…
Am închis telefonul și am rămas câteva minute privind pe fereastră, cu acel gust amar care îți rămâne când realizezi că ai fost lăsat pe dinafară. Nu înțelegeam de ce. Poate o glumă? Poate o ceartă uitată? Sau poate… tăcerea mea prelungită, distanțarea mea din ultimele luni?
Mi-am făcut curaj și i-am scris mamei:
— Mamă, am văzut poza de azi. M-am simțit… exclus. Ce se întâmplă?
Răspunsul a venit după câteva ore.
— Of, draga mea, nu știam cum să-ți spun… A fost o discuție tensionată în grup, acum o lună. Cineva a spus că ești distantă, că nu mai răspunzi, că te-ai schimbat. Tanti Cati te-a scos din grup, crezând că „nu te mai interesează”. N-am fost de acord, dar deja se crease o atmosferă ciudată…
Am rămas tăcută. Da, mă schimbasem. Eram mai retrasă. Obosită. Prinsă între muncă și gândurile mele. Dar nu voiam să fiu exclusă.
Am mai trimis un singur mesaj: — Mi-ar plăcea să fim din nou o familie. Mă iertați?
A doua zi dimineață aveam o invitație nouă în Messenger: „Familia noastră ❤️”. Cu un mesaj de la tanti Cati:
— Nu e scuză, dar am greșit. Îmi pare rău. Te vrem cu noi. Vii sâmbătă la cafea?
Am zâmbit. Da. Mă întorceam. Și de data asta, aveam să rămân.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”