După zece ani de căsnicie, Marina a aflat că soțul ei cumpărase, în secret, o casă pentru o altă femeie. La aniversarea căsătoriei, ea i-a oferit un plic, iar când a văzut ce era înăuntru, el a înlemnit…
Cu trei luni în urmă, lumea ei s-a răsturnat complet, după ce a văzut, din întâmplare, un mesaj pe telefonul lui. Alexandru era la duș, iar telefonul, lăsat pe noptieră, s-a aprins cu o notificare:
„Tranzacția pentru casa din Pădurea Verde este finalizată. Documentele sunt pregătite, conform înțelegerii, înregistrate pe numele V. Când putem preda cheile?”
Fotografia atașată arăta o casă modernă, cu două etaje, ferestre mari și o terasă spațioasă. O casă despre care Marina nu auzise niciodată. O casă pe care soțul ei, din motive neștiute, o trecuse pe numele unei persoane identificate doar cu inițiala „V”.
— Brățara ta, spuse Alexandru, rupând firul gândurilor ei și întinzându-i o cutie de catifea. Sper că-ți place.
Înăuntru se afla o brățară cu multe pietre strălucitoare. Scumpă, luxoasă, dar impersonală. O brățară care putea fi dăruită oricărei femei, fără nicio emoție reală.
— Mulțumesc, zise Marina, lăsându-l să i-o închidă la încheietură. Iar asta e pentru tine.
Scoase din geantă un plic alb, simplu. Alexandru îl luă, ridicând din sprâncene.
— Ce e aici?
Vocea ei era blândă, aproape tandră.
— Un cadou special.
El se pregăti să-l deschidă, dar Marina îi acoperi mâna cu a ei.
— Acasă, îl întrerupse. Promite-mi.
Privirea ei era atât de calmă, încât el doar încuviință și puse plicul în buzunarul interior al hainei.
Acasă, când deschise plicul și văzu ce era înăuntru, înlemni…
Înăuntru se aflau copii după actele tranzacției imobiliare, extrasele de carte funciară, dar și poze ale vilei cu geotag și data. Totul, însoțit de un bilet scris de mână, cu litere clare:
„La fel de bine cum știi să ascunzi, știu și eu să aflu. La mulți ani nouă — ultimii noștri. Marina.”
Șocul îl paraliză. Știa că Marina era inteligentă. Dar nu se așteptase niciodată să-i descopere totul… și cu atâta calm.
A încercat să o sune. Nu a răspuns. A doua zi dimineață, când s-a trezit, ea nu mai era. Dulapul ei era gol. Pe noptieră rămăsese doar brățara — aceea pe care i-o dăruise.
În lunile următoare, Marina a reînceput viața de la zero. S-a mutat într-un apartament cochet, și-a reluat hobby-ul din facultate — pictura — și a început să vândă tablouri online. Apoi, la o expoziție organizată de un mic studio din Timișoara, l-a cunoscut pe Dan — un bărbat cald, sincer, fără umbre și fără case ascunse.
Nu i-a spus totul despre trecut. Dar i-a spus ceva esențial:
— Nu mai vreau minciuni. Vreau liniște. Vreau adevăr.
— Asta vreau și eu, i-a răspuns Dan.
Un an mai târziu, picturile Marinei împodobeau pereții unei galerii din Cluj, iar în buzunarul hainei ei, într-o seară de toamnă, Dan a strecurat un alt plic — fără documente, fără secrete. Doar o întrebare simplă, pe o pagină albă.
Și de data asta, Marina a zâmbit. Și a spus „da”. Un „da” sincer, eliberat.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”