Am angajat o femeie fără adăpost să lucreze la cafeneaua mea – ceea ce mi-a spus despre trecutul ei m-a lăsat fără cuvinte…
A deține o mică cafenea a fost întotdeauna visul meu. Mirosul cafelei proaspăt preparate, zumzetul ușor al conversațiilor și lumina caldă a dimineții care pătrunde prin feronerie era viața pe care o imaginam.
Dar nimic nu m-ar fi pregătit pentru povestea pe care aveam să o descopăr atunci când am angajat o femeie fără adăpost să lucreze la cafeneaua mea. Totul a început într-o dimineață răcoroasă, când am văzut-o stând lângă intrarea din spate a cafenelei, cu o haină zdrențuită pe ea, cu mâinile ținând o cană de cafea călduță.
Fața ei era brăzdată de vreme, dar ochii ei aveau o intensitate care sugera că odată trăise o viață diferită. Ceva la ea mă intriga. Am crezut mereu în a doua șansă, iar un impuls m-a împins să merg mai departe.
— Căutați de muncă? — am întrebat.
Ea a ridicat privirea spre mine, surprinsă, apoi a ezitat…
— Nu cred că sunt genul de persoană pe care vreți să o aveți prin preajmă, a murmurat ea.
— Eu cred că exact de o persoană ca dumneavoastră e nevoie, i-am răspuns zâmbind. Haideți să încercăm. O zi. Atât.
A doua zi, a venit cu zece minute mai devreme, purtând o eșarfă curată și un zâmbet timid. A cerut o cârpă și a început să șteargă mesele fără să-i spun nimeni nimic. Clienții au observat-o, dar nu au comentat. O chema Mariana.
După o săptămână, deja știa rețetele pe de rost. Iar într-o după-amiază liniștită, când am rămas singuri în cafenea, mi-a spus povestea ei.
— Am fost contabilă într-o firmă mare din Cluj-Napoca. Am avut un soț, o casă, un copil. Apoi am pierdut totul… Un accident, apoi datoriile, apoi oamenii care nu mai răspundeau la telefon. Nimic nu se prăbușește brusc. Cedează câte puțin, până nu mai rămâne nimic.
Am rămas fără cuvinte. Mariana nu ceruse nimic. Nu se plânsese. Doar muncise.
Trei luni mai târziu, am întrebat-o:
— Ai vrea să fii șefa de tură?
Ochii i s-au umplut de lacrimi.
— Credeam că viața mea s-a terminat. Dar dumneavoastră… mi-ați dovedit că poate reîncepe.
Astăzi, Mariana coordonează cafeneaua când eu nu sunt acolo. Are din nou un loc în care să doarmă, economisește bani și visează să-și vadă fiul, pe care nu l-a mai văzut de cinci ani. Iar cafeneaua… n-a fost niciodată mai caldă, mai vie.
Uneori, o a doua șansă nu înseamnă doar a da ceva. Înseamnă a câștiga mai mult decât ai visat.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”