Stewardesele nu o lăsau pe bătrână în clasa business a avionului, dar când au văzut fotografia care a căzut – au încremenit…
Maria se uita la panoul de informații din aeroport și era bucuroasă că ajunsese la timp pentru zbor. Femeia s-a așezat pe un scaun și aștepta începerea îmbarcării. Era pentru prima dată când zbura cu avionul și nu cunoștea toate detaliile. Maria Vasilievna părea să aibă în jur de 80 de ani, era modest îmbrăcată. Oamenii o ocoleau, probabil crezând că e o cerșetoare.
Toate locurile din zona de așteptare erau ocupate, însă lângă bătrână era un scaun gol – nimeni nu voia să stea lângă ea. Întâi erau invitați la îmbarcare pasagerii de la clasa business, apoi ceilalți. Maria Vasilievna a așteptat până când toată lumea a trecut și doar atunci s-a ridicat și ea să meargă spre avion.
– Bunico, ce mai așteptați? Dumneavoastră trebuie să intrați cu cei de la clasa business – i-a spus un tânăr.
Femeia a alergat spre avion și nu știa încotro să meargă. Când a ajuns la locul ei, pasagerul de lângă a chemat imediat stewardesa.
– Cine e asta? Bunico, v-ați greșit locul. Iar tu să-ți faci treaba cum trebuie, că lași pe oricine să se așeze aici – i-a spus bărbatul.
– Pasagera este pe locul corect, nu s-a făcut nicio greșeală – a răspuns stewardesa.
– Te înșeli. Am plătit pentru clasa business, nu pentru economic – a insistat bărbatul.
– Totul este în regulă. Eu pot merge și la economic – a spus alt pasager, încercând să detensioneze atmosfera.
Un tânăr s-a ridicat brusc și a tras de perdeaua care separa clasele.
– La economic sunt locuri libere, puteți merge acolo – a spus el.
– Mergi tu, dacă-ți convine – i-a răspuns sec o femeie.
– Mă simt bine și aici – a replicat tânărul.
Pasagerii s-au împărțit în două tabere: unii o susțineau pe bătrână, alții insistau că nu avea ce căuta la business. În general, majoritatea păreau deranjați de prezența ei. Maria Vasilievna stătea încremenită și nu înțelegea de ce voiau s-o alunge. Nu mirosea urât, era îngrijită. Dintr-odată, s-a chemat echipa de securitate, iar femeia a fost rugată politicos să se mute la clasa economică.
Cu o lacrimă în colțul ochiului, femeia și-a luat geanta. Dar a scăpat-o, iar din ea a căzut acea fotografie…
Imaginea a căzut cu fața în sus, direct la picioarele unui agent de securitate. Acesta s-a aplecat să o ridice și a încremenit pentru o clipă, privind fotografia.
Era o imagine veche, dar bine păstrată: un bărbat în uniformă militară stătea între două avioane, ținând în brațe o copilă mică. Pe spatele pozei, cu cerneală înnegrită de vreme, scria clar: „Locotenent-comandor aviator Emil Vasiliev și fiica sa, Maria – Baza Aeriană Bacău, 1965.”
Agentul s-a uitat la femeie, apoi la fotografie, apoi din nou la femeie.
– Dumneavoastră sunteți fiica locotenentului Vasiliev? – a întrebat el cu respect.
Maria a dat timid din cap, uimită că recunoștea cineva poza.
– Tatăl meu a fost pilot toată viața. Eu am visat să zbor, dar n-am avut niciodată ocazia. Acum, când am strâns bani și mi-am făcut curaj, m-am urcat în avion pentru prima dată.
Agentul a rămas câteva clipe pe gânduri, apoi s-a întors către stewardesă și către ceilalți pasageri.
– Doamna este fiica unuia dintre cei mai apreciați piloți din istoria forțelor aeriene române. A fost decorat cu Ordinul Steaua României și a salvat vieți în timpul misiunilor. Este o onoare să o avem la bord.
Liniștea s-a așternut brusc. Pasagerii au amuțit. Femeia care o insultase și bărbatul care o voia dată afară s-au uitat în pământ rușinați.
Tânărul care o apărase s-a ridicat din nou și i-a făcut semn cu brațul.
– Doamnă, vă rog, luați locul meu. Meritați mai mult decât un scaun. Meritați toată recunoștința noastră.
Maria s-a așezat, iar stewardesele i-au adus un pahar cu apă și o pătură. Pe tot parcursul zborului, a fost tratată cu respect și delicatețe.
Când avionul a aterizat, pasagerii din jurul ei au aplaudat – nu pentru că se termina zborul, ci pentru că se aflau alături de o femeie care, în tăcere și cu demnitate, purtase în ea o poveste de viață impresionantă.
Iar Maria, cu ochii umezi, și-a spus în gând: „Tată, am reușit. Am zburat.”
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”