„Ea va rămâne fără nimic, desculță și cu trei copii în grijă” – se bucurau soțul și amanta, îndreptându-se spre tribunal pentru a divorța de soție. Însă nu bănuiau nicio clipă cum soția cea simplă îi va învârti pe amândoi în jurul degetului. Până și judecătoarea și-a șters transpirația de pe frunte…
În ultima vreme, Adrian pleca tot mai des în delegații. Iar relația dintre el și Elena nu mai era ca odinioară. Devenise rece, distant, nu-i mai făcea complimente și uitase complet cum e să-i ofere flori.
Elena nici nu-și mai amintea când ieșiseră ultima dată undeva împreună, ca o familie. Gândul acesta o întrista adânc. Și, tocmai când își pierduse orice speranță, soarta i-a făcut un dar neașteptat.
Într-o dimineață, imediat după micul dejun, i s-a făcut rău. Un nod ciudat i se formase în stomac, iar gâtul i se strânsese dureros. A sperat că va trece, dar corpul i-a transmis clar că trebuie să fugă imediat la toaletă.
„Ce-o fi fost? Nu-mi amintesc să fi mâncat altceva decât de obicei…” Seara, greața a revenit. Atunci, Elena a decis să cumpere un test de sarcină. Avea o vagă speranță, deși avea 42 de ani, dar tot merita încercat. Iar surpriza a fost uriașă: testul a arătat două liniuțe.
Nu-i venea să creadă. A așteptat cu sufletul la gură să se întoarcă Adrian de la serviciu.
— Dragul meu, am o veste bună. În curând vom fi cu unul mai mulți, a spus ea zâmbind.
Adrian a ridicat o sprânceană.
— Ce vrei să spui? Sper că nu vorbești de o pisică sau un câine…
Elena a râs și i-a întins testul.
— Nu, prostănacule. Vom deveni din nou părinți tineri.
Au trecut câțiva ani…
Relația dintre ei rămăsese încordată. Parcă nu mai erau soț și soție, ci doar doi colegi de apartament. Dragostea și tandrețea de altădată păreau amintiri îndepărtate.
Elena își dedica acum toată energia și grija fetiței lor, Iana. Iar micuța, cu sinceritatea ei copilăroasă, îi întorcea dragostea înzecit. Inclusiv Rodica, soacra, o adora pe nepoată. O vizita des, îi aducea daruri, rochițe colorate, jucării. La trei ani, Elena a înscris-o pe Iana la școala de balet. Micuța promitea mult, iar profesorii vorbeau deja de un viitor strălucit în dans.
Se apropia Anul Nou. Elena voia să-i cumpere fetiței păpușa la care visa de mult. A rugat-o pe Rodica să aibă grijă de copil cât merge ea la centrul comercial. Adrian, ca de obicei, întârzia la serviciu, așa că ajutorul soacrei a fost esențial.
Elena se plimba încet printre vitrine. Nu-și mai amintea când avusese ultima dată timp doar pentru ea. Și, deodată, ceva i-a atras atenția: un cuplu, în fața unui magazin de blănuri…
Elena s-a oprit instinctiv. Din profil, păreau familiari. A făcut câțiva pași în lateral, cât să îi vadă mai bine. Iar inima i s-a oprit o clipă.
Era Adrian. Ținea de mână o femeie tânără, blondă, elegantă, care râdea strident. Fără îndoială, nu era o colegă. Nu era nici vreo rudă. Era amanta.
Elena a simțit cum îi clocotește sângele în obraji. Nu de gelozie. Ci de dezgust. De umilință. Dar n-a spus nimic. N-a făcut o scenă. A plecat din fața magazinului cu capul sus, cu o singură decizie în minte: nu va mai rămâne o clipă în acea căsnicie.
A doua zi, a contactat o avocată bună. Iar când procesul de divorț a început, Adrian a râs cu încredere. Credea că ea va pleca fără nimic, cu trei copii după ea și fără sprijin. Însă nu bănuia ce pregătise Elena împreună cu avocata.
Cu martori, cu documente, cu declarații, Elena a demonstrat nu doar infidelitatea soțului, ci și faptul că bună parte din afacerile în care investise Adrian fuseseră posibile datorită creditelor luate pe numele ei și muncii ei neplătite în contabilitate.
Când judecătoarea a dat verdictul, sala a amuțit: Elena primea casa, custodia copiilor, pensie alimentară și o parte considerabilă din bunurile comune. Adrian a rămas fără replică, iar amanta lui a ieșit nervoasă din sală.
La ieșire, Rodica s-a apropiat de Elena, i-a luat mâna în palmele ei și a spus:
— Nu te-am înțeles mereu. Dar acum știu ce fel de femeie ești. Și nu pot fi decât mândră că ești mama nepoatei mele.
Elena a zâmbit. În sfârșit, viața ei nu mai era construită pe compromisuri. Ci pe demnitate. Și pe puterea unei femei care a învățat, în cele din urmă, să spună: ajunge.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”