Imediat după înmormântare, rudele nu au lăsat văduva cu copiii să treacă pragul. Atunci ea a scos un document și toată familia a început să tremure…
Irina se grăbea spre casă. Imediat ce a aflat ce s-a întâmplat, s-a apucat să-și strângă lucrurile, copiii și să caute o mașină spre casă. I-a strigat mamei să nu o aștepte și a pornit la drum.
Ea era în vizită la mama ei bolnavă, care avea nevoie de ajutor prin casă, iar Irina venise să ofere acest ajutor. Soțul rămăsese acasă, spunând că va veni mai târziu, după ce își va termina treburile. Romeo era un om minunat, un soț iubitor, tată, cinstit, bun, sufletul petrecerii.
Nu se plângea niciodată și căuta să-i ajute pe toți. Ar fi dat și ultima sa avere, doar să ajute. Așa s-au și cunoscut.
Irina, pe atunci foarte tânără, a alunecat pe gheață și s-a lovit dureros la ceafă, zăcând acolo, trăgându-și sufletul. „Sunteți bine? Pot să chem ambulanța?” Ea a deschis ochii și i s-a părut că vede stele. Atât de puri și frumoși erau.
Romeo a întârziat atunci la un interviu din cauza ei, dar a condus-o acasă și, asigurându-se că totul e în regulă, a plecat. Irina s-a întristat atunci, pentru că el nici măcar nu i-a cerut numărul. Dar până în seara următoare, o aștepta o surpriză…
Seara următoare, pe când Irina se uita pe geam, gândindu-se la necunoscutul care o salvase, a sunat cineva la ușă. Era Romeo, cu un buchet de flori și un zâmbet timid.
— Nu am putut să dorm fără să știu dacă ești bine — i-a spus el. — Am întrebat prin vecini până te-am găsit. Nu ți-am cerut numărul, dar mi-a rămas chipul tău întipărit.
Așa a început povestea lor. S-au îndrăgostit, s-au căsătorit, au avut doi copii și o viață modestă, dar plină de iubire. Romeo muncea mult, dar își făcea mereu timp pentru familie. Până în acea zi tragică.
Când Irina a primit vestea că Romeo s-a stins brusc, inima i s-a frânt. A venit acasă cu copiii, dar la întoarcere a avut parte de o surpriză dureroasă: rudele soțului o așteptau pe trepte și nu o lăsau să intre.
— Nu ai niciun drept aici. Romeo era al nostru! — a strigat o cumnată. — Casa este a părinților lui, nu a ta!
Irina a rămas calmă. Și-a îmbrățișat copiii, a deschis geanta și a scos un dosar: testamentul.
— Romeo a știut ce face. Ne-a lăsat totul. Casa, economiile, tot. Nu pentru că mă temeam, ci pentru că m-a iubit și a vrut să ne protejeze.
Rudele au început să murmure, iar unchiul cel bătrân a cerut să vadă documentele. A citit în liniște, apoi a ridicat capul și a spus:
— E semnătura lui. Totul e legal. Aici nu mai avem ce căuta.
Încet, cu capetele plecate, s-au retras.
În următoarele luni, Irina s-a ocupat de copii, dar și de visul lui Romeo: să deschidă o cafenea mică, cochetă, unde oamenii să se simtă ca acasă. A vândut câteva lucruri, a cerut sprijin de la prieteni și, cu răbdare, visul s-a transformat în realitate.
Cafeneaua „Stele în ochi” a devenit un loc plin de căldură și speranță. Irina a păstrat o fotografie cu Romeo pe tejghea și povestea tuturor celor care intrau cum iubirea adevărată nu moare niciodată.
Iar într-o zi, la masa din colț, un bărbat cu un aer blând, văduv și el, a întrebat-o dacă poate sta alături. Au început să vorbească. Despre viață, despre pierdere, despre copii și despre începuturi.
Irina a zâmbit. Poate că iubirea nu se repetă niciodată la fel. Dar uneori, ea renaște, într-o altă formă – mai matură, mai blândă și, poate, mai profundă.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”