Am plătit pentru nunta nepotului meu, dar el mi-a retras invitația – când am aflat motivul, i-am oferit o lecție…
Eram în culmea fericirii când nepotul meu, Radu, și-a anunțat nunta. Am economisit cu grijă din pensia mea modestă, folosind toate economiile pentru a mă asigura că va avea nunta visurilor sale. Îmi imaginam ceremonia frumoasă și abia așteptam să particip.
Cu câteva săptămâni înainte de nuntă, Radu m-a sunat. Mă așteptam să discutăm ultimele detalii, dar am fost șocată de vocea lui ezitantă și rece.
— Bunico, ne-am gândit… ar fi mai bine să nu vii la nuntă.
Am simțit o durere ascuțită în piept.
— De ce ai spune asta, Radu?
— Este doar că… cu uitarea ta. Ne e teamă că ai putea provoca o scenă — mi-a explicat el.
Lacrimi mi-au umplut ochii.
— Radu, promit că voi fi atentă. Nu aș vrea să întrerup nimic.
— Bunico, nu e vorba doar despre asta — a continuat el. — Nu vrem să te simți inconfortabil. Vor fi mulți oameni și ar putea fi copleșitor pentru tine.
Inima mi s-a frânt.
— Am economisit toată viața mea pentru asta. Te rog, lasă-mă să fiu acolo pentru tine.
În fundal, logodnica lui, Clara, îl îndemna:
— Radu, spune-i adevărul.
Radu a ezitat, apoi a oftat:
— Bunico, Clara este îngrijorată că vei…
— …că vei strica atmosfera cu gesturile tale, cu întrebările tale. Că poate… nu vei înțelege ce se întâmplă.
Telefonul s-a umplut de tăcere. Apoi, cu o voce aproape șoptită, am spus:
— Adică îți e rușine cu mine?
— Nu e despre rușine, bunico. Doar că vrem o nuntă perfectă.
— Perfectă… fără mine.
Am închis. Fără urlete, fără reproșuri. Doar cu un gol imens în piept.
În noaptea următoare, am scos din dulap cutia de lemn în care țineam toate documentele. Chitanțele, transferurile bancare, rezervările. Absolut tot ceea ce achitasem pentru nuntă: locația, florile, fotografiile, muzica. Am făcut un dosar, l-am pus într-o mapă și, a doua zi, l-am dus direct la firmă. Am cerut anularea tuturor serviciilor. Legal, era pe numele meu. Nunta era organizată pe baza contribuției mele, iar eu aveam puterea să decid.
O săptămână mai târziu, Radu și Clara au primit un telefon de la organizatori: nunta era anulată. Fără bani în avans, fără reprogramare. Confuz și furios, Radu a venit la mine.
— De ce ai făcut asta?
— Pentru că m-ai tratat ca pe un bagaj incomod. Ai uitat cine te-a crescut, cine te-a ținut de mână când părinții tăi nu puteau. Ai vrut o nuntă fără trecut. Fără rădăcini. Dar am vrut să-ți amintesc că rădăcinile țin copacul în picioare.
Radu a amuțit. Clara, în spatele lui, roșise până în obraji.
După câteva zile, Radu s-a întors singur. A îngenuncheat în fața mea și a plâns. Ca un copil.
— Îmi pare rău, bunico. Nu am vrut să te rănesc. Am fost orb. Am fost slab. Și m-am lăsat influențat. Niciodată nu ar fi trebuit să uit cât ai făcut pentru mine.
I-am zâmbit și l-am strâns la piept.
— Greșelile se iartă. Dar lecțiile trebuie învățate.
Nunta a fost reprogramată peste două luni. Mai modestă, dar mult mai sinceră. Iar la brațul lui Radu, la intrare, am mers eu – bunica lui – îmbrăcată într-o rochie elegantă, cu spatele drept și inima plină.
Toți au aplaudat. Și când Clara a venit să mă îmbrățișeze, mi-a șoptit:
— Acum știu de ce Radu te iubește atât de mult.
Tradițiile, familia, rădăcinile – toate au un rost. Iar uneori, o lecție bine pusă la locul ei nu distruge — ci salvează.