Am aflat că soțul meu are un apartament ascuns. Când eu și prietena mea am mers acolo, am rămas fără cuvinte.
Soțul meu plecase într-o excursie cu băiatul nostru și cu fratele lui, ca să își viziteze mama. În timp ce făceam curățenie prin casă, am dat peste un e-mail deschis pe iPad-ul lui, primit de la o firmă de administrare imobile.
În mesaj scria că se va opri furnizarea apei calde pentru lucrări de întreținere și era adresat direct lui, pe numele întreg.
Noi locuim într-o casă pe care o deținem de ani buni și nu mai avem niciun alt spațiu închiriat de peste un deceniu, așa că mi s-a părut imediat ceva suspect.
Fiind într-o zonă mai izolată din nordul țării, soțul meu nu avea semnal bun. Am încercat să-i trimit o fotografie cu acel mesaj, dar nu s-a trimis. Când l-am sunat, conexiunea era slabă, dar am reușit totuși să-i spun despre ce e vorba. Mi-a zis că, probabil, e o eroare și că acel e-mail fusese trimis greșit.
Dar cum putea fi o greșeală dacă numele lui era scris corect, complet? N-am găsit și alte mesaje de la aceeași sursă, dar știu că el obișnuiește să își șteargă mereu toate e-mailurile.
Mesajul nu conținea un număr de apartament, dar complexul era la doar un sfert de oră de mers cu mașina.
Nu aveam niciun motiv serios să-l suspectez de ceva, dar acel mesaj mi-a ridicat semne de întrebare. Am sunat-o pe cea mai bună prietenă a mea și i-am povestit tot. Ea a luat inițiativa și a sunat la întreținerea de urgență, prefăcându-se că este curier și a cerut numărul apartamentului.
Câteva ore mai târziu, ne-am dus acolo și am bătut la ușă.
Am izbucnit în plâns când ușa s-a deschis, pentru că… în fața noastră a apărut o femeie trecută de 60 de ani, care ne-a privit cu mirare. În spatele ei, se vedea o cameră simplă, mobilată modest, dar curată și îngrijită. Ne-am prezentat și, fără ocolișuri, am întrebat dacă locuiește acolo cu soțul meu.
Femeia a zâmbit ușor și ne-a invitat înăuntru. Ne-a spus că nu-l cunoaște personal, dar că apartamentul îi fusese încredințat de către o asociație caritabilă și că un bărbat pe nume Marian (numele complet al soțului meu) plătea chiria lunară în numele acestei fundații.
Se pare că soțul meu ținuse totul secret, dar nu pentru că ar fi ascuns o relație, ci pentru că voia să ajute discret persoane în nevoie.
Ne-a arătat chiar și contractul – semnat pe numele lui. Am rămas fără glas.
M-am simțit rușinată de gândurile mele, dar și ușurată. Când s-a întors din excursie, l-am luat în brațe și i-am spus tot. A râs și m-a întrebat dacă prietena mea a fost bună de „detectiv”.
De atunci, ne-am apropiat mai mult ca niciodată. Și, într-un gest de încredere, m-a invitat să-i fiu alături în următorul proiect caritabil. Nu era un secret de familie — ci o surpriză frumoasă, pe care încă o descopăr zi de zi.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”