Am cumpărat un rucsac pentru fiica mea de la un târg de vechituri și am găsit acest talisman ciudat înăuntru…
La treizeci și cinci de ani, simțeam că viața mea era practic încheiată. Îl pierdusem pe soțul meu, iar totul părea lipsit de sens. În fiecare dimineață, trebuia să mă forțez să mă ridic din pat, să respir și să merg la un serviciu pe care îl uram, doar pentru a putea avea grijă de fetița noastră.
Banii erau foarte puțini, așa că i-am cumpărat un rucsac de la un târg de vechituri. Părea în stare bună, însă a doua zi, Andreea a venit la mine ținând ceva în mână.
— Mami, ai uitat asta în ghiozdanul meu! a spus ea, întinzându-mi o poșetă mică. Știam că nu era a mea.
— Draga mea, nu-mi aparține… Lasă-mă să văd.
Am deschis poșeta. Înăuntru era un talisman. Vechi, argintiu, cu un aer misterios. Mâinile mi-au început să tremure când l-am privit, iar când am deschis din greșeală capacul, am descoperit o fotografie în interior…
Dacă aș fi știut unde avea să mă ducă acel obiect…
În fotografie era o femeie tânără, îmbrăcată într-o rochie de epocă, ținând același talisman în mână. În spatele ei, pe o placă de lemn, se putea distinge scris cu litere tremurate: „Casa Tufeni, județul Argeș, 1947.”
Inima mi-a tresărit. Tufeni era satul în care se născuse bunica mea, despre care nu știam mai nimic. Mă uitam la chipul din poză și ceva în privirea acelei femei mă făcea să simt o legătură ciudată. Am hotărât să merg acolo, să aflu mai multe.
La o zi după, cu Andreea de mână și cu talismanul în buzunar, am plecat spre Tufeni. Satul era liniștit, aproape uitat de timp. Am întrebat de „Casa Tufeni”, iar o bătrânică cu ochii ageri m-a condus până la o căsuță acoperită cu viță-de-vie.
— Aici a locuit o femeie tare de treabă, o chema Paraschiva. A dispărut într-o zi, fără urmă. Era străbunica dumitale, cred…
În clipa aceea am știut: talismanul fusese lăsat intenționat în acel rucsac, ca un mesaj, ca o punte între trecut și prezent. Am început să sap mai adânc în istoria familiei și am descoperit jurnale, scrisori și povești care mi-au redat sensul și speranța.
După acel drum, am început să scriu despre tot ce aflam. Povestea a devenit o carte, iar cartea un succes. Cu banii câștigați, am deschis un atelier de bijuterii artizanale, inspirate din simbolurile regăsite în talisman.
Iar cel mai important: am reînvățat să zâmbesc. Pentru mine. Pentru Andreea. Și pentru toți cei care, la un moment dat, pierd speranța… dar o regăsesc într-un loc neașteptat.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”