Am stat acolo, în sala de judecată, încercând să nu plâng, în timp ce avocata fostului meu soț mă făcea bucăți în fața judecătorului.
— E falită. Nici măcar nu își permite o locuință sau mâncare și haine decente pentru copii, a spus ea cu un zâmbet disprețuitor. — De ce ar trebui să-i rămână ei?
Sala de judecată era o scenă, iar eu știam că jucam rolul pierzătoarei. Mi-am încleștat maxilarul și am rămas tăcută, în timp ce avocata lui Dan, fostul meu soț, își încheia pledoaria. Judecătorul a dat din cap încet, de parcă fiecare acuzație avea perfect sens. În acel moment, aerul mi-a fost smuls din piept.
Apoi, chiar când începeam să alunec în acea panică tăcută, fiul meu de șapte ani s-a ridicat în picioare.
— Scuzați-mă, domnule judecător, a spus el, cu o voce clară. — Pot să vă arăt scrisoarea pe care am găsit-o în seiful tatei?
Timpul s-a oprit. Toți s-au întors. Dan s-a încordat. Avocata lui a clipit de parcă tocmai fusese pălmuită. Inima îmi bătea nebunește. Nu știam despre ce scrisoare vorbește Luca. Dar am dat din cap. Iar în timp ce el mergea spre bancul judecătorului cu acea hârtie împăturită în mâna lui mică, totul s-a schimbat.
Nu fusesem întotdeauna genul de femeie care stă în tăcere într-o sală de judecată. Dar când m-am căsătorit cu Dan, lucrurile s-au schimbat. M-a convins să stau acasă, spunându-mi că merit să mă odihnesc. Nu mi-am dat seama că îmi pierdeam independența, vocea, plasă de siguranță. Controla fiecare ban pe care îl cheltuiam. Când m-a părăsit, nu mai aveam nimic. Nici economii, nici avocat.
Lucram două joburi la negru ca femeie de serviciu doar ca să pot plăti chiria. Nu aveam internet. Uneori spălam hainele copiilor de mână, în cadă. Luca nu s-a plâns niciodată. Arya fredona cântecele în timp ce-i spălam șosetele. Mi-era rușine să spun cuiva cât de rău ajunsesem.
Când a venit ziua procesului, eram îngrozită. Dan ceruse custodie totală, spunând că sunt incapabilă, instabilă și săracă. El purta un costum care costa mai mult decât mașina mea. Eu purtam o rochie împrumutată. Avocata lui, Camelia, era rece și crudă.
— Domnule judecător, a spus ea pe un ton profesional, neted, – nu e vorba de răutate. E vorba de posibilități. Clientul meu poate oferi stabilitate, oportunități, un viitor. Reclamanta, cu tot respectul, poate oferi pantofi la mâna a doua, cu găuri. Nu punem la îndoială dragostea ei pentru copii. Punem la îndoială capacitatea ei de a le oferi cele necesare. Iar dragostea, din păcate, nu plătește chiria și nu pune mâncare pe masă.
Am vrut să țip. Am vrut să întreb: „Unde erați când eu săream peste cină ca să aibă copiii cereale la micul dejun?” Dar am rămas tăcută, pentru că am învățat că în sala de judecată, furia pare instabilitate.
Judecătorul a dat din cap, iar inima mi-a căzut. Atunci am simțit acea tragere ușoară de mânecă. Luca.
Și acum, fiecare privire din sală urmărea acest băiețel cu pantofi uzați în timp ce mergea spre cea mai puternică persoană din încăpere, ținând o singură foaie împăturită, ca un tratat de pace sau o declarație de război.
Judecătorul a luat scrisoarea. Apoi a citit-o cu voce tare.
— Către domnul Dan Moroșanu, de la Elbecker, contabil autorizat. Subiect: strategii financiare de protecție în vederea unui posibil divorț.
S-a oprit, privindu-i pe toți.
— Este o scrisoare de strategie financiară, datată cu trei luni înainte de a fi introdus cererea de divorț. Conține instrucțiuni pentru deschiderea de conturi externe, transferul de bunuri către firme paravan și minimizarea veniturilor declarate pentru a influența custodia și pensia alimentară. Include fraza, citez: „Păstrează custodia primară dacă se poate, dar cel puțin asigură-te că ea nu are bază legală solidă de apel, părând stabil financiar și moral.”
S-a oprit din citit. Liniștea din sală nu era doar tăcere. Era sufocare.
A așezat scrisoarea jos pe birou cu o grijă deliberată, ca pe un document esențial. Și-a dat jos ochelarii, i-a șters lent, apoi și-a fixat privirea asupra lui Dan.
Expresia blândă, ușor plictisită, pe care o purtase toată dimineața, dispăruse. În locul ei: răceală și neîncredere.
— Domnule Moroșanu, a spus el cu o voce calmă și fermă, — cred că este necesar să revizuim întreaga documentație din acest caz și să reprogramăm audierea. Voi solicita, de asemenea, ca documentul să fie verificat oficial, iar în funcție de rezultat, să fie sesizate instituțiile competente.
Privirea lui Dan s-a întunecat. Pentru prima dată, a înțeles că planul lui era pe cale să se prăbușească.
După șocul din acea zi, procesul a fost amânat. Judecătorul a cerut o investigație completă asupra finanțelor lui Dan. Avocata lui a cerut să fie retrasă din caz.
În săptămânile următoare, am fost contactată de un avocat voluntar de la o organizație pentru mame singure. Mi-a oferit reprezentare gratuită. A analizat totul: extrase de cont, facturi, documente lăsate în urmă. Totul se potrivea.
Dan a încercat să evite controlul, dar era prea târziu. S-au descoperit conturi ascunse și transferuri către firme fără activitate. A fost obligat să își declare veniturile reale și să plătească retroactiv pensia alimentară.
La termenul următor, judecătorul a hotărât custodie comună, dar domiciliul copiilor a fost stabilit la mine. Și pentru prima dată în ani, am simțit că am o șansă reală să reconstruiesc ceva.
Am găsit un loc de muncă stabil, mi-am închiriat un apartament mic, dar curat. Copiii aveau fiecare patul lor. Am pus o floare pe pervaz. Luca și Arya își făceau temele la masa din bucătărie, iar seara citeam împreună povești.
Nu trăiam în lux. Dar trăiam liberi. Iar eu… în sfârșit, eram din nou eu.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”