Amanta soțului meu a închiriat un apartament prin intermediul meu pentru un weekend romantic cu el, fără să știe că eu sunt soția.
Căsnicia mea era pe punctul de a se destrăma. Soțul meu, cândva tandru, abia dacă mai vorbea cu mine, iar atunci când o făcea, îmi doream să fiu oriunde altundeva decât lângă el. Să discutăm? Inutil. Credeam că am ajuns într-un punct mort.
Într-o dimineață, la micul dejun, a apărut un mesaj pe telefonul lui de la cineva pe nume Camelia. I-a apărut fotografia pentru o clipă — am recunoscut-o imediat. A zis că e o colegă de serviciu și că aveau o „întâlnire de lucru importantă” în weekend. Sigur că da.
A plecat la muncă, iar eu am rămas la masă cu un nod în stomac. Am încercat să-mi văd de treabă (sunt agent imobiliar) și am mers să arăt un apartament unui client. Ghici cine a apărut? Camelia. A menționat cu nonșalanță că închiria locul pentru weekend, ca să petreacă timp cu iubitul ei.
Am simțit cum furia clocotește în mine, dar m-am stăpânit. A semnat contractul, fără să bănuiască răzbunarea pe care o planificasem deja. Să spunem doar că micul ei weekend romantic avea să devină… foarte interesant.
Camelia a plecat încântată, convinsă că găsise locul perfect pentru întâlnirea lor secretă. Nu știa că în spatele zâmbetului meu profesional se ascundea o hotărâre rece și calculată. Aveam nevoie de adevăr. Nu doar bănuieli, ci dovezi.
În ziua în care a început weekendul lor „de lucru”, m-am dus la apartament cu câteva ore înainte. Cunoșteam bine locul. Am instalat discret o cameră de supraveghere ascunsă și am lăsat un mic detaliu intenționat — o poză de-a mea cu soțul meu, strecurată într-o carte de pe noptieră.
Nu a durat mult până când cei doi au sosit. Îi priveam de pe telefonul meu. Râsete, șoapte, îmbrățișări. Apoi Camelia a găsit fotografia. S-a uitat nedumerită. A întors-o. Pe spate era scris: „Prima vacanță cu soțul meu – Sinaia, 2018.”
A încremenit. L-a privit pe soțul meu și a întrebat:
— Cine e femeia din poză?
— E… e soția mea, a murmurat el, cu gâtul uscat.
Camelia a pălit. S-a ridicat și a ieșit din cameră fără o vorbă. Iar el… a rămas singur. Cu toate minciunile lui, într-un apartament care, de fapt, era al meu.
În dimineața următoare, am primit un mesaj. Era de la el. „Trebuie să vorbim.”
Am acceptat, dar nu pentru a-i mai da vreo șansă. Ci pentru a-i înapoia cheia și pentru a-i spune că îmi recâștigasem încrederea în mine. Între timp, o altă agenție imobiliară mă contactase pentru o colaborare serioasă. Munca mea era apreciată, iar încrederea mea în viitor începea să revină.
Și, într-o zi, la o vizionare, l-am întâlnit pe Paul — un client care căuta mai mult decât un apartament: căuta liniște, echilibru și sinceritate. Am început cu o cafea. Apoi o conversație. Apoi o plimbare prin parc. Și, încet-încet, ceva frumos a crescut între noi.
Nu m-am răzbunat. Mi-am recăpătat viața. Și am înțeles că uneori, trădările sunt doar începuturi de drumuri mai bune. Iar fericirea mea… nu mai depindea de nimeni altcineva în afară de mine.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”