”Cum un soț fără un ban în buzunar și mama lui au încercat să ia cadoul de la o femeie”

— Cu mașina mea? — glasul îi era tensionat.

Ioana încremeni. Cum adică „mașina lui”? Cadoul era pentru ea. Actele erau pe numele ei.

— Valeriu, mașina e a mea, — spuse rar, apăsat. — Mi-au dăruit-o părinții.

— Părinții au dăruit-o familiei, — își încrucișă brațele. — Iar în familie bărbatul e stăpân.

— Ce vorbești? — vocea Ioanei se înăspri. — Cadoul a fost pentru mine, de ziua mea!

Valeriu se strâmbă ca și cum ea spusese ceva rușinos.

— Ioana, femeia la volan e un pericol, — o luă el pe ton de profesor. — Statisticile accidentelor spun tot.

— Ce statistici? — izbucni ea. — Valeriu, eu am carnet de zece ani!

— Una e carnetul, alta e experiența reală.

Ioana nu-și credea urechilor. Conducea des mașina părinților, fără accidente. Acum soțul ei susținea că e incapabilă.

În clipa aceea, în sufletul Ioanei s-a rupt ceva. Se uită la el și nu mai vedea partenerul cu care visase la un viitor, ci un om străin, care voia să-i răpească și ultima bucurie.

A închis încet palma pe chei și a făcut un pas înapoi.

— Valeriu, dacă vrei să fii bărbat în casă, dovedește-o prin fapte, nu prin interdicții, — i-a spus cu voce calmă, dar tăioasă.

El a rămas blocat. Nu se așteptase la asemenea răspuns. De obicei, ea ridica tonul, se enerva, dar acum era liniștită, fermă.

În acea dimineață, Ioana a ieșit pe ușă fără să se mai uite înapoi. A condus cu mâinile tremurânde primele minute, dar curând liniștea motorului a început să-i aline sufletul. Libertatea avea miros de benzină proaspătă și asfalt ud.

Pe drum, gândurile i-au zburat la copilăria ei. Își amintea cum bunicul îi spunea: „Fata mea, în viață trebuie să știi să ții frâul strâns. Cine lasă calul să zburde, rămâne în praf.” Pe atunci râdea. Dar acum simțea pe pielea ei cât adevăr era.

Ajunsă la serviciu, colegii au felicitat-o pentru mașină. Ea zâmbea, dar în suflet îi mocnea altceva: hotărârea de a nu mai ceda.

Seara, când s-a întors acasă, l-a găsit pe Valeriu stând la masă cu mama lui. Aceeași privire critică, aceeași voce otrăvită.

— Ioana, mașina asta nu e pentru tine, — începu soacra, ridicând sprâncenele. — O femeie nu are ce face cu un asemenea cadou. Lasă-l pe băiatul meu să o folosească, el știe mai bine.

Ioana s-a așezat calm, punând cheile pe masă.

— Doamnă, părinții mei mi-au făcut un cadou. Documentele sunt pe numele meu. Dacă vreți să conduceți, mergeți și cereți o mașină pentru dumneavoastră. Dar asta rămâne aici, cu mine.

Cuvintele au căzut ca un trăsnet. Valeriu a încercat să intervină, dar Ioana s-a ridicat.

— Ajunge! Ani de zile am înghițit reproșuri, cheltuieli, promisiuni goale. Dar azi spun clar: mașina e a mea și viața mea la fel. Cine vrea să fie lângă mine, să meargă alături, nu peste mine.

În cameră s-a lăsat o tăcere grea. Mama lui a strâns buzele, Valeriu și-a plecat privirea.

Ioana a luat din nou cheile și s-a dus spre ușă. Înainte să iasă, a spus răspicat:

— Bărbatul adevărat nu ia de la femeie ce e al ei, ci muncește să-i ofere mai mult. Gândiți-vă la asta.

A trântit ușa și a simțit cum povara i se ridică de pe umeri.

Pe stradă, aerul serii mirosea a tei înfloriți. În inima ei s-a așezat o liniște pe care nu o mai simțise de mult. Poate că drumul înainte era greu, dar era al ei. Și pentru prima dată, Ioana era hotărâtă să nu-l lase pe nimeni să o oprească.

A pornit motorul. Luminile orașului se aprindeau una câte una, ca niște promisiuni. Și, pentru prima dată, viitorul părea clar.

Ea nu mai era doar o femeie cu vise amânate. Era o femeie liberă. Și nimeni, niciodată, nu-i va mai lua cadoul sau dreptul de a conduce propria viață.