După înmormântarea soțului meu, fiul meu m-a dus pe un drum izolat și a spus: „Aici te dai jos.”
Mă numesc Elena Cristea și am 68 de ani. Timp de aproape 50 de ani, am fost soție, mamă și forța tăcută din spatele livezii de meri din Măgura – ferma noastră de familie dintr-un colț rural al județului Argeș.
Mâinile mele încă își amintesc cum tăiam crengile dimineața devreme alături de soțul meu, Radu. Acum trei săptămâni, l-am îngropat.
Ne-am construit viața împreună, de la firul ierbii. Când cancerul pancreatic l-a răpus, după 14 luni istovitoare, Radu m-a rugat să nu le spunem copiilor până la sfârșit. „Să trăiască fără povara asta,” mi-a spus.
Am crezut că moartea lui îi va aduce pe Damian și Simona înapoi — nu doar fizic, ci și sufletește. Dar la înmormântare, n-am văzut durere. Am văzut calcule.
Dimineața următoare, au coborât pe scări ca și cum mergeau la o ședință de afaceri.
— Mamă, a început Damian, lăsând jos ceașca de cafea, e timpul să punem lucrurile în ordine. Moștenirea, afacerea, casa.
— Nu poți să te ocupi singură de toate, a adăugat el. Nu mai ești tânără.
Simona a intervenit imediat: — E o comunitate de pensionari excelentă – Rezidența Seniorilor Linistea. E foarte frumoasă.
Apoi Damian mi-a împins un dosar. Înăuntru erau documente prin care el și soția lui, Mirela, deveneau moștenitorii principali. Hârtiile nu veneau de la avocatul nostru, iar semnătura lui Radu părea prea perfectă. Prea stabilă.
— Le-a semnat, a spus Damian grăbit. Era lucid.
— Avem o ofertă de 7 milioane de euro de la un dezvoltator imobiliar, a adăugat Simona. E o decizie inteligentă. Vei fi bine îngrijită.
Dar eu am înțeles ce însemna. Vor să dărâme livada, să șteargă o viață întreagă de muncă și iubire.
— Asta a fost visul tatălui vostru, am spus.
— Fii rațională, a replicat Damian.
Un val lent de furie m-a cuprins.
— Arată-mi testamentul real.
A împins din nou documentele spre mine. Nu le-am atins.
— Vom vorbi mâine, am zis — deși știam prea bine că hotărârea lor era deja luată.
A doua zi dimineață, înainte ca Damian să se trezească, am luat dosarul și m-am dus direct la notarul familiei, domnul Petrescu, care ne cunoștea de aproape 30 de ani. Când a văzut actele, a încruntat sprâncenele.
— Asta nu e semnătura lui Radu, doamnă Elena. Nu e nici măcar în formatul nostru juridic standard. Vom face o verificare completă.
În următoarele zile, totul a ieșit la iveală. Actele fuseseră falsificate. Damian, prins între dorința de profit și manipularea soției lui, recunoscuse într-un final totul. Simona, de asemenea, și-a cerut scuze cu ochii în lacrimi, rușinată că a mers prea departe.
Dar nu i-am izgonit. Le-am spus doar atât:
— Dacă vreți să păstrați moștenirea tatălui vostru, atunci puneți mâna pe foarfece. Mâine dimineață la cinci, în livadă.
Și au venit.
Damian și Simona au început, încet-încet, să înțeleagă. Livada nu era doar un teren cu meri. Era locul în care am râs, am plâns, am crescut. Era viața noastră.
Șapte luni mai târziu, am deschis împreună primul stand de sucuri naturale „Livada Cristea”, chiar la marginea drumului județean. Clienții veneau cu drag, iar poveștile despre Radu și mărul lui preferat au început să circule printre cumpărători.
Astăzi, când privesc livada în lumina apusului, îl simt pe Radu aproape. Și știu că, dincolo de moarte, visul lui trăiește – pentru că am avut curajul să-l apăr.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”