„Femeie, hai eliberează repede apartamentul de chiriași! Acolo va locui de acum mama mea.” — i-a spus cu nerușinare Mariei partenerul ei. Dar dimineața, văzând ce făcuse femeia, a rămas fără aer…
Maria își dorea să-și serbeze cei 45 de ani la un restaurant cochet, dar n-a fost să fie. În loc să primească flori și felicitări, căra sacoșe pline cu mâncare ca să-și hrănească musafirii. Femeia visătoare de altădată devenise doar o gospodină obosită, cu o povară grea pe umeri.
Locuia cu Victor de aproape cinci ani, dar erau doar concubini. Maria tot spera că el îi va cere mâna, însă Victor evita sistematic orice discuție serioasă. Ba zicea că nu are destui bani, ba că are prea mult de muncă, ba că perioada nu e potrivită.
Alteori, pretindea că îl doare inima — stai să vezi, poate chiar moare curând. Părea mereu că, dintr-un motiv sau altul, nu era momentul. Așa a trecut timpul, iar Maria, la cei 45 de ani ai ei, nu ajunsese să fie soția nimănui. Speranța că ziua ei de naștere va aduce o schimbare o ținea totuși vie.
A încercat să se bucure de ceea ce avea. A pregătit bucate, a pus masa frumos, s-a aranjat elegant. Voia ca toți să vadă ce femeie vrednică este, chiar dacă nu cu acte. Însă tot efortul i-a fost trecut cu vederea. Cei prezenți au acordat mai multă atenție unei vești neașteptate: al doilea fiu al Elenei a anunțat că va deveni tată. A ales momentul perfect, chiar la masă.
Maria s-a retras în umbră și a început să se ocupe de musafiri. Le-a turnat ceai, a adus tortul. Pentru Victor, care avea mereu poftă de ceva dulce lângă băutură caldă. Apoi s-a așezat, sleită de puteri, și a ascultat plângerile celorlalți. Elena era nemulțumită de starea locuinței sale — o casă veche, plină de probleme, iar autoritățile nu se sinchiseau să intervină. Tot locatarii trebuiau să se descurce.
„Tu, Maria, ești norocoasă cu cele două apartamente ale tale”, a oftat musafira. „Sunt în zone bune și arată bine.” Apoi și-a adus aminte că Maria și fiul ei aveau un alt apartament în plus și a început să-l laude. Întrebările despre chiriași și eventualele probleme au venit imediat după. Treptat, Maria a realizat că nu întâmplător Elena dusese discuția în acea direcție.
Dimineața, Victor s-a trezit din cauza agitației. Maria umbla prin casă, foșnind sacoșe și mișcându-se în grabă. Era neobișnuit să fie atât de activă într-o zi de weekend. Dar și mai ciudat era că nu mirosea a cafea, cum îl obișnuise. De obicei, aroma băuturii calde îl scula din somn. Curios, s-a ridicat să vadă ce se întâmplă.
Și a dat peste Maria, care își făcea bagajele. Ba chiar și valiza mamei lui, pe care o aduseseră cu o zi înainte, era pregătită în mijlocul camerei. Fața i s-a luminat de un zâmbet larg. A înțeles imediat: probabil Maria plănuia o vacanță pentru el și pentru mama lui.
Doar spusese că au nevoie de odihnă. Gândul că va pleca cu amândouă la mare îl încânta. Era gata să o ia în brațe și să meargă cu ea în bucătărie, să facă împreună cafeaua de dimineață.
Dar când Maria s-a întors spre el, zâmbetul i s-a șters brusc de pe chip…
Privirea ei era rece, hotărâtă, dar calmă. Nu avea haine de vacanță în geantă. Avea acte. Chei. Și o tăcere apăsătoare care spunea mai mult decât orice discurs.
— Maria, ce faci? întrebă Victor, făcând un pas în spate.
— Mă duc. Pe mine și pe mama ta ne așteaptă același loc, dar din motive diferite. Eu am hotărât că merit liniște. Ea… pentru că tu ai decis să-i dai apartamentul fără să mă întrebi. Așa că, dacă tot decizi tu ce se întâmplă în casa asta, rămâi tu aici cu tot cu responsabilități.
Victor rămase mut. Nu înțelegea. Sau, mai bine zis, nu voia să accepte. Când Maria a deschis ușa, l-a privit pentru ultima oară:
— Mi-a luat 45 de ani să învăț că dacă tu nu-ți faci loc în inima cuiva, e timpul să-ți faci loc în lume. Și eu asta fac acum.
A plecat. A închiriat unul dintre apartamente și s-a mutat singură, pentru prima dată cu adevărat liberă. A început să picteze, o pasiune veche lăsată deoparte. A deschis un mic atelier și, peste câteva luni, a organizat prima ei expoziție. Iar printre vizitatori s-a aflat și un bărbat care, fără cuvinte goale, a înțeles valoarea unei femei care știe ce merită.
Maria și-a găsit, în sfârșit, liniștea. Nu în promisiunile unui bărbat, ci în curajul de a alege pentru ea însăși.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”