— Femeie, ți-ai luat salariul? Bravo, atunci dă-mi partea mea! — spuse soțul șomer. Dar în clipa următoare, Maria a format un număr de telefon, iar bărbatul a încremenit…
Maria se întorcea acasă de la muncă, sleită de puteri, ca în fiecare seară. O aștepta acasă soțul ei, Bogdan, un bărbat atrăgător care, din nefericire, își pierduse locul de muncă de peste un an și de atunci se afla oficial „în căutare de oportunități”.
Maria ajunsese să-l disprețuiască, iar motive avea din plin. În ultimul an, Bogdan devenise complet dependent de ea: nu mai făcea nimic, stătea toată ziua acasă și trăia pe cheltuiala ei, fără niciun gând să schimbe ceva.
Ajunsă la etajul opt, Maria a descuiat ușa apartamentului, a intrat și s-a așezat epuizată pe un scaun de lângă intrare, încercând să-și recapete suflul. Bogdan era deja acolo.
S-a apropiat, a sărutat-o nepăsător pe obraz, apoi a luat cele două plase grele cu cumpărături și le-a dus în bucătărie, unde a început să le cerceteze cu interes. Între timp, Maria și-a dat jos cizmele și paltonul, apoi a intrat în baie. După un duș scurt, s-a schimbat în haine de casă și a mers în bucătărie.
Bogdan aranjase deja totul pe masă.
— Maria, ce-i asta? — a întrebat el, clătinând din cap dezaprobator spre o pungă mare cu legume congelate. — Scrie clar: amestec de legume pentru prăjit în stil franțuzesc. De când suntem noi francezi? Ce rost are să mă apuc acum să mănânc iarbă? Ia dă-mi și mie partea mea din salariu, că sigur l-ai luat azi.
Maria nu a spus nimic. Cu o privire rece, a scos telefonul și a format un număr. În acel moment, Bogdan a înlemnit…
Vocea de la celălalt capăt al firului a răspuns prompt:
— Bună seara, domnule Andrei, sunt de la firma de pază. Ați spus că doriți să instalați sistemul de supraveghere și interfonul cu parolă? Putem veni mâine la prima oră.
Bogdan s-a ridicat în picioare, alb la față.
— Ce-i asta, Maria? Ce pază?
— Ești invitat să-ți cauți un nou loc de cazare, Bogdan. Am terminat-o. M-am săturat să trag singură. Mâine dimineață, te rog să fii plecat.
— Nu poți să faci asta! E și casa mea!
— Nu, nu e. E moștenirea mea de la bunica. Nu ai semnat nimic, nu ai contribuit cu nimic. Ai doar vorbele tale.
Bogdan a pufnit, dar a înțeles că Maria nu glumește. Pentru prima dată după multă vreme, femeia părea împăcată cu ea însăși.
Două săptămâni mai târziu, Maria își savura cafeaua într-o dimineață liniștită, privind pe geam. Bogdan se mutase la părinții lui, iar ea începuse să-și redescopere viața. Într-o seară, la bibliotecă, l-a cunoscut pe Vlad, un profesor de istorie blând și atent, care îi întindea o carte despre civilizația greacă și un zâmbet sincer.
Din acel moment, viața ei a început din nou, de data asta cu respect, liniște și un strop de iubire adevărată.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”