Atunci, stând cu mărul în mână, am înțeles brusc ce fel de om am crescut: egoist și lipsit de inimă.
Unde oare am greșit?
Am pus tot sufletul meu în ea, am susținut-o, am ajutat-o, i-am fost mereu alături
— iar în schimb am primit reci indiferență și nerecunoștință.
A doua zi nu m-am mai dus. I-am dat telefon la ora 8 dimineața:
Fiica mea mi-a interzis să iau ceva din frigiderul lor, deși aveam grijă toată ziua de nepot: iată ce a trebuit să fac.
— Draga mea, va trebui să îți cauți o bonă.
Nu mai pot veni. Sunt prea bătrână ca să mă simt străină într-o casă în care cândva domnea iubirea.
A fost șocată.
A țipat, m-a acuzat, dar eu nu mai eram dispusă să fiu „confortabilă”. Îl iubesc în continuare pe nepotul meu din toată inima.
Dar nu voi mai permite să fiu tratată ca o servitoare. Nu sunt bonă. Sunt mamă. Sunt bunică. Și merit respect.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.