În mijlocul valsului, camera video s-a apropiat de tatăl său,
iar Mihai observă ceva ce nu mai văzuse niciodată. Pe brațul stâng al
tatălui său, pe porțiunea care se vedea între manșeta cămășii și mănușă, era un tatuaj distinct – un șarpe încolăcit în jurul unei săbii. Mihai simți cum i se ridică părul pe ceafă,
iar un fior rece îi străbătu șira spinării.
Nu tatuajul în sine era atât de șocant, ci faptul că Mihai îl mai văzuse undeva. Într-un dosar despre care tatăl său nu știa că îl descoperise, un dosar ascuns în garajul casei lor, care conținea documente vechi de la poliție și ziare cu titluri despre o organizație criminală legendară din oraș, „Frăția Șarpelui”.
Cu degetele tremurânde, Mihai opri videoclipul și se ridică, simțind că îi este greu să respire. Se îndreptă spre bucătărie și își turnă un pahar cu apă rece, încercând să-și limpezească gândurile. Tatăl său, întotdeauna rezervat și strict, care lucra ca funcționar la bancă și niciodată nu încălca regulile, avea un tatuaj identic cu cel al membrilor unei organizații criminale notorii?
Revenind în sufragerie, Mihai verifică din nou caseta, derulând-o înainte și înapoi pentru a se asigura că nu a fost doar o iluzie optică. Dar tatuajul era acolo, inconfundabil. Continuă să privească restul videoclipului, acordând acum o atenție sporită fiecărui detaliu, fiecărui invitat.
La un moment dat, camera s-a oprit asupra unui bărbat elegant, în vârstă, care stătea într-un colț al sălii, privind cu un zâmbet ciudat spre miri. Mihai simți din nou un fior. Bărbatul acela… îl recunoscu imediat. Era Vasile Dima, fostul șef al „Frăției Șarpelui”, despre care se credea că murise într-un incendiu la începutul anilor ’90.
Cu mâinile tremurând, Mihai scoase caseta și o înlocui cu alta, intitulată „Petrecerea de nuntă”. Imaginile erau mai clare, mai vesele, oameni dansând, râzând, ciocnind pahare. Dar ochii lui Mihai căutau freneticîntre invitați, observând detalii care acum păreau evidente. Cel puțin trei dintre bărbații prezenți aveau același tatuaj discret, vizibil doar atunci când ridicau mâinile pentru a toasta sau a dansa.
Când Dima a ridicat un pahar pentru a ține un toast, camera s-a apropiat de el. „Pentru Adrian și Elena,” spuse el cu voce puternică, autoritară, „a căror uniune întărește legăturile noastre sacre. Să nu uităm niciodată jurământul nostru și să fim mereu loiali până la moarte!”
Invitații au aplaudat, dar Mihai observă privirea îngrijorată a mamei sale, care și-a strâns soțul de mână, zâmbind forțat. În acel moment, imaginea s-a întrerupt brusc, ca și cum cineva ar fi oprit înregistrarea intenționat.
Mihai se prăbușește pe canapea, amețit de revelații. Părinții săi nu fuseseră niciodată dispuși să vorbească despre trecutul lor, dar el întotdeauna presupusese că era din cauza unei traume personale sau a unei povești de dragoste complicate. Niciodată nu s-ar fi gândit că tatăl său, Adrian Constantinescu, respectabilul funcționar bancar, avea legături cu una dintre cele mai temute organizații criminale din țară.
Respirând adânc, Mihai se ridică și continuă să caute prin cutie. În fundul ei găsește un plic gros, sigilat cu ceară roșie pe care era imprimat simbolul șarpelui. Cu mâinile tremurânde, rupe sigiliul și deschide plicul.
Înăuntru era un document oficial, semnat și ștampilat, intitulat „Contract de protecție și obligații”. Era un acord între tatăl său și Vasile Dima, specificând că Adrian urma să administreze spălarea banilor „Frăției” prin banca la care lucra, în schimbul protecției și unui procent din profit. Mai jos era o clauză care îi înghețe sângele în vine:
„Prin prezenta, Adrian Constantinescu se angajează să ofere primul său născut în serviciul Frăției, la împlinirea vârstei de 25 de ani.”
Mihai lăsă documentul să-i cadă din mâini. Avea 24 de ani și 11 luni.
Sunetul unei chei care se învârtea în broasca ușii de la intrare îl readuse brusc la realitate. Părinții săi se întorceau acasă mai devreme decât era planificat. Cu mișcări rapide, Mihai încercă să pună totul înapoi în cutie, dar era prea târziu. Ușa se deschise, iar în prag apăru tatăl său.
Adrian Constantinescu se opri, privirea fixându-i-se pe cutia deschisă și pe documentele împrăștiate pe podea. Fața i se transformă într-o mască rece, de nerecunoscut pentru fiul său.
„Trebuia să aștepți până la ziua ta de naștere,” spuse el cu o voce joasă, străină. „Aveam de gând să-ți explic totul atunci.”
Din spatele său apăru mama lui Mihai, Elena, cu ochii plini de lacrimi. „Adrian, te rog… trebuie să existe o altă cale.”
Tatăl lui Mihai închise ușa încet, cu o resemnare ciudată. „Nu există altă cale, Elena. Știi asta. Un jurământ față de Frăție nu poate fi încălcat.”
Se întoarse spre fiul său, iar în ochii lui Mihai văzu pentru prima dată nu doar pe tatăl său strict și distant, ci un om prins într-o plasă din care nu putea scăpa.
„Mihai, știu că ai multe întrebări. Și îți promit că vei primi toate răspunsurile. Dar mai întâi, trebuie să înțelegi ceva foarte important.” Adrian se apropie cu pași lenți. „Frăția nu e ceea ce crezi tu. Nu e doar o organizație criminală. E mult mai veche și mai puternică decât își poate imagina oricine.”
Mihai se ridică, simțind o furie pe care nu o mai experimentase niciodată. „M-ai vândut! Propriul tău fiu! Ce fel de tată face asta?”
Adrian oftă adânc. „Unul care nu a avut de ales. Când l-am întâlnit pe Dima, eram un nimeni, un orfan fără viitor. El m-a luat sub aripa lui, mi-a dat o educație, un rost. Dar prețul a fost mare. Nu mi-am dat seama cât de mare până când nu te-ai născut tu.”
Elena se apropie, punându-și o mână pe umărul fiului său. „Am încercat să te protejăm, Mihai. De aceea am fost mereu atât de stricți, de aceea te-am ținut departe de anumite cercuri. Speram că dacă te ținem ignorant față de această lume, cumva contractul va fi uitat.”
Mihai simți cum îi fuge pământul de sub picioare. „Și acum ce? Mă predați lor ca pe un miel de sacrificiu?”
„Nu,” răspunse Adrian cu o hotărâre surprinzătoare. „Nu te vom preda nimănui. Am un plan. L-am dezvoltat de ani de zile, așteptând acest moment.”
Se îndreptă spre șemineu și apăsă pe o cărămidă aparent obișnuită. Cu un sunet surd, un compartiment secret se deschise în perete, dezvăluind un seif metalic. Adrian introduse o combinație complicată și deschise seiful.
„Asta e șansa noastră,” spuse el, scoțând o memorie USB și un dosar gros. „Pe stick-ul ăsta sunt toate dovezile necesare pentru a distruge Frăția. Tranzacții, nume, locații secrete, identități reale. Am colectat aceste informații timp de două decenii, ca o asigurare.”
Mihai îl privea pe tatăl său, nevenindu-i să creadă. „De ce nu le-ai folosit până acum?”
„Pentru că nu eram pregătit să plătesc prețul,” răspunse Adrian cu tristețe. „Odată ce aceste informații vor ieși la iveală, vom deveni ținte. Va trebui să dispărem, să ne schimbăm identitățile, să renunțăm la tot. Nu am vrut să-ți fac asta până când nu era absolut necesar.”
Elena se apropie de soțul ei, luându-l de mână. „Iar acum e necesar.”
Adrian încuviință, privind fix spre fiul său. „Mai avem o lună până la ziua ta de naștere. Până atunci, trebuie să facem totul să pară normal. Apoi, într-o noapte, vom dispărea. Dar înainte de asta, aceste informații vor ajunge la autoritățile competente.”
Mihai se uită la părinții săi, văzându-i pentru prima dată ca oameni reali, complecși, cu secrete întunecate și speranțe de răscumpărare.
„De ce aș avea încredere în voi acum?” întrebă el, vocea tremurându-i de emoție. „Toată viața mea a fost o minciună.”
Adrian se apropie de fiul său, punându-i mâinile pe umeri. „Nu, Mihai. Dragostea noastră pentru tine nu a fost niciodată o minciună. Tot ce am făcut, am făcut pentru a te proteja. Și acum, în sfârșit, avem șansa să rupem acest lanț, să fim cu adevărat liberi. Dar avem nevoie de ajutorul tău.”
După o lungă tăcere, Mihai încuviință ușor. „Ce trebuie să fac?”
Adrian zâmbi pentru prima dată, un zâmbet adevărat, care amintea de bărbatul fericit din videoclipul de nuntă. „În primul rând, să înveți adevărul. Adevărul complet despre Frăția Șarpelui și despre moștenirea ta. Pentru că există un alt secret, Mihai, unul pe care nu l-ai descoperit încă.”
Elena și Adrian schimbară o privire încărcată de înțelesuri.
„Tatuajul nu e doar un simbol al Frăției,” continuă Adrian, suflecându-și mâneca pentru a-l dezvălui. „E semnul unei linii de sânge vechi de secole, cu origini ce se pierd în negura timpului. Iar tu, fiul meu, ești ultimul descendent.”
Șarpele tatuat părea să prindă viață în lumina slabă a camerei, iar Mihai simți un ciudat sentiment de recunoaștere, ca și cum ceva adânc înrădăcinat în ADN-ul său răspundea acelui simbol străvechi.
Aceasta era doar începutul unei călătorii care avea să dezvăluie secrete de familie îngropate de generații și să schimbe pentru totdeauna cursul vieții lui Mihai Constantinescu.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.