I-am cerut soțului meu să tundă iarba din curte, dar nu mi-a răspuns. Am ieșit afară și l-am strigat din nou, tăcere. Nici măcar nu s-a mișcat. Stătea pe bancă, cu privirea fixată într-un punct anume dinspre curtea vecină.
Noua noastră vecină – o tânără blondă, probabil în jur de douăzeci de ani – se mutase cu doar câteva zile în urmă.
— Hei? Acum nici nu mă mai bagi în seamă? l-am întrebat, puțin iritată.
El a mormăit scurt, fără să-și desprindă ochii de acolo:
— Hm?
— La ce te uiți așa insistent? am întrebat din nou, încruntată.
Nu mi-a răspuns. Așa că am mers până la gard, curioasă să aflu ce anume îi atrăsese atenția într-un asemenea mod. Am privit peste gard… și am încremenit. Mi-a fugit răsuflarea.
Pe terasa din spatele casei, vecina noastră nu făcea nimic ieșit din comun, dar în curtea ei, în mod complet neașteptat, era un cățel mic, pufos, care sărea ca un iepure în sus și în jos, cu o jucărie de cauciuc în gură.
Soțul meu a râs încet.
— Nu m-am putut abține. Seamănă leit cu cățelul nostru de pe vremuri, ăla care rupea pantofi și făcea pipi pe preș. Ți-l mai amintești?
Am simțit cum tensiunea din mine se evaporă și am zâmbit.
— Doamne, ce m-ai speriat. Am crezut că te uiți după vecina hoțule!
— Credeai că mă uit după altceva? a zis el, întorcându-se spre mine cu un zâmbet ștrengăresc.
Ne-am apropiat de gard și am privit împreună cățelul sărind în iarbă. Peste câteva minute, vecina a ieșit și ne-a văzut. Ne-am salutat politicos, iar ea ne-a spus că îl cheamă Tobi și că l-a salvat dintr-un adăpost.
— Dacă vreți, îl puteți plimba uneori. Se plictisește dacă stă prea mult în curte, a adăugat ea.
Două zile mai târziu, mergeam amândoi în parc cu Tobi în lesă. Iar eu, pe lângă râsul și privirea sinceră a soțului meu, mi-am dat seama că gelozia uneori ne joacă feste… dar și că poate duce, ironic, la cele mai drăguțe momente.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”