„Nu însemni nimic pentru mine”, i-a spus soțul. Nu avea de unde să știe că, a doua zi, avea să apară la biroul ei… ca să ceară un loc de muncă.
Linda stătea nemișcată pe marginea canapelei din sufrageria slab luminată, ascultând zgomotul monoton al mașinii de spălat care umplea tăcerea. Noaptea se scurgea încet, ca multe altele din ultimii doi ani. Soțul ei, Dragoș, întârzia din nou.
Îi cunoștea rutina pe de rost: în orice moment urma să intre, fără să-i arunce vreo privire, să-și lase geanta de birou lângă perete și să meargă direct la baie. Cina trecea în liniște, dacă avea chef să mănânce. Dacă Linda încerca să deschidă o conversație, răspunsul era mereu același: „Nu acum. Poate mai târziu”, spus pe un ton sec și grăbit.
Lucrurile nu fuseseră întotdeauna așa. La începutul relației, când se mutaseră împreună, locuința lor era plină de râsete, de planuri despre vacanțe și seri lungi de filme. Dragoș observa orice detaliu – felul în care își prindea părul, rochia nouă pe care o purta. Acum, în ciuda muzicii difuze din fundal, casa părea pustie.
Sunetul cheii în broască o smulse din gânduri. Pașii lui răsunară scurt pe hol, apoi se auzi vocea lui obișnuită:
— Stai iar pe întuneric?
— Se pare că da.
Fără să adauge nimic, Dragoș își scoase haina, își așeză pantofii și dispăru în dormitor. După câteva clipe, se auzi apa curgând. Linda închise ochii, știind bine că dacă l-ar fi întrebat cum i-a fost ziua, ar fi primit un oftat iritat. El nu o mai întrebase de mult ce simte sau ce își dorește. Odată, imaginea soției unui om de succes i se părea o mândrie; acum, doar o formalitate.
Linda se ridică și intră în bucătărie. Aprinse lumina, dar lăsă cina neatinsă în frigider. Avea un nod în stomac care nu-i dădea pace.
— Nu uita că mâine avem masa la ai mei, spuse Dragoș, intrând și încheindu-și cămașa scrobită. Și, te rog, nu purta… chestia asta, zise arătând vag spre cardiganul ei.
— Ce are? întrebă Linda, deși cunoștea deja răspunsul.
— Niciodată nu reușesc să-ți iau haine care să te prindă, izbucni el cu dispreț.
Pentru prima oară în luni de zile, Linda simți cum în ea se naște dorința de a răspunde. Să-l rănească, măcar puțin. Dar cuvintele nu ieșeau. Doar a încuviințat și a spus:
— Bine.
Mulțumit, Dragoș luă o sticlă de apă și plecă în dormitor, lăsând-o singură cu ecoul replicilor lui.
Dimineața următoare, au pornit împreună spre serviciu. În lift, el era cu ochii în telefon, trimițând e-mailuri. Linda se uită în oglinda laterală. Nu-și mai schimbase garderoba de ani, nu pentru că nu putea, ci pentru că nu-i mai păsa. Îi ajungeau hainele comode, simple.
Totuși, în acea dimineață, săpă adânc în dulap și găsi o rochie veche, veselă, colorată — una care îi dădea cândva încredere. Când Dragoș o văzu, chipul i se înmuiă un pic, dar nu spuse nimic.
— Te duc eu cu mașina? propuse el.
— Prefer să merg cu metroul, răspunse Linda calm.
— Dar urăști metroul.
— Azi am chef să merg pe jos.
Nu comentă.
Seara, au ajuns în casa părinților lui — un living decorat elegant, cu perdele fine și zeci de poze cu Dragoș, din copilărie până la maturitate. În niciuna nu apărea Linda.
— În sfârșit porți ceva care să nu fie rușinos, zise soacra, zâmbind fals.
Linda nu răspunse. La cină, conversația se învârti doar în jurul reușitelor lui Dragoș. Linda se simțea ca o invitată tăcută, străină în propria viață.
— Mai lucrezi la biroul ăla mic? o întrebă sora lui, în timp ce își turna vin.
— Da, încă sunt acolo, răspunse simplu.
— Nu crezi că e timpul să-ți găsești ceva serios? Adică, cu un bărbat ca Dragoș, de ce te-ai mai chinui?
Linda îl privi. Speranța că o va apăra se stinse când el își sorbi liniștit vinul.
— Îmi place ce fac, zise ea blând.
— Ei, dacă asta îți ajunge…
Atunci s-a întâmplat. Cu un zâmbet disprețuitor, Dragoș spuse:
— Pentru mine nu însemni nimic.
Toată camera amuți. Dar nimeni nu păru șocat. Linda rămase cu inima bătând sălbatic. Cuvintele lui, reci și goale, păreau să-i taie respirația.
Ceea ce Dragoș nu știa… era că, a doua zi, urma să-i bată la ușă viața pe care o disprețuise.
Dimineața următoare, Linda sosi la birou cu aceeași rochie colorată. Doar că de data asta, ținuta părea un detaliu minuscul. Pășea altfel. Avea în ochi o liniște hotărâtă.
Se așeză la biroul ei și deschise laptopul, când colega de la recepție îi spuse:
— Linda… e cineva care vrea să vorbească cu tine. Zice că e urgent.
Când a ieșit din birou, în fața ușii stătea… Dragoș. Cu haina în mână și privirea stânjenită.
— Nu te supăra că am venit așa, fără să anunț. Firma a pierdut un contract important… ne-au tăiat bugetul… m-au concediat. Știu că lucrezi aici. Am auzit că firma ta caută un consultant pe vânzări…
Linda îl privi lung. Apoi a zâmbit.
— Așa e, căutăm pe cineva. Poți lăsa CV-ul la resurse umane. Procesul de selecție e… riguros.
Dragoș înghiți în sec.
— Nu vrei să vorbim puțin?
— Nu acum. Poate mai târziu.
A intrat în birou și a închis ușa. Înăuntru, colega ei o aplauda în gând. Iar Linda simțea pentru prima dată, după mult timp, că are din nou controlul asupra propriei vieți.
În lunile ce au urmat, s-a înscris la cursuri de leadership, a fost promovată, și-a găsit un apartament al ei. A început să zâmbească mai des. Nu pentru altcineva — ci pentru ea.
Iar într-o zi de primăvară, când ieșea dintr-o librărie, un bărbat i-a ținut ușa. Nu era arogant. Nu era grăbit. Avea un zâmbet cald și ochi sinceri.
Și așa a început un nou capitol — nu pentru că îl căuta, ci pentru că era, în sfârșit, pregătită să fie văzută. Cu adevărat.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”