Nunta mea s-a transformat într-un coșmar. Stăteam la altar, privind cu drag bărbatul pe care îl iubeam din tot sufletul. Când preotul a rostit întrebarea decisivă, am răspuns răspicat:
„Nu pot să fac asta!”
Un murmur de uimire a străbătut întreaga biserică. Toți ochii s-au întors spre mine. Logodnicul meu, Rareș, pălea vizibil.
– C-ce ai spus? a bâiguit el.
M-am întors cu fața spre mama lui și am rostit clar, cu voce tremurată, dar hotărâtă:
– Doamnă Costea, n-ar fi mai bine să le spuneți tuturor ce mi-ați spus cu puțin timp în urmă? Haideți, deschideți geanta!
Privirea ei s-a umbrit, iar mâinile i-au început să tremure. În acel moment, întreaga biserică a încremenit, neștiind ce urma să iasă la iveală.
Ezitând, doamna Costea a deschis încet geanta, sub privirile tuturor. A scos o scrisoare mototolită.
– Nu trebuia să o vezi niciodată… n-a fost pentru tine, a spus ea în șoaptă.
Am luat scrisoarea și am citit cu voce tare: era o scrisoare în care ea își exprima îngrijorarea că „nu sunt femeia potrivită” pentru fiul ei, pentru că provin dintr-o familie modestă. Nu era nimic de-a dreptul disprețuitor, dar era suficient ca să înțeleg că nu mă acceptase niciodată cu adevărat.
Rareș a luat scrisoarea din mâinile mele și a privit-o în ochi pe mama lui.
– Mamă, dacă nu poți fi sinceră și nu ești în stare să o susții, atunci poate că nici tu nu ar trebui să fii aici. Eu o iubesc.
Am simțit cum inima îmi bate tare, dar nu de frică, ci de speranță. Rareș s-a întors spre mine și mi-a șoptit: – Hai să ne căsătorim. Nu pentru alții. Pentru noi.
Am zâmbit printre lacrimi.
– Da… dar să o facem altfel. Undeva liniștit, doar noi doi, în natură, fără stres și presiune.
Trei luni mai târziu, ne-am căsătorit în grădina unei pensiuni de lângă Brașov, doar cu oamenii care ne iubesc cu adevărat. Iar doamna Costea? Într-un final, a venit și și-a cerut iertare. Și chiar dacă începutul a fost furtunos, povestea noastră a mers mai departe cu iubire, respect și iertare.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”