O fată plătește cumpărăturile unui bătrân — câteva ore mai târziu, trei SUV-uri negre opresc în fața casei ei… Ploaia cădea în rafale, estompând lumina farurilor și spălând culorile din jur. Într-un magazin alimentar aproape gol, aflat la marginea unui cartier liniștit, Liana Cârstea, o adolescentă de 17 ani, stătea la rând în spatele unui bătrân care se chinuia să-și găsească banii în portofel.
Degetele îi tremurau, haina îi era udă, iar în coș avea doar câteva produse simple: pâine, lapte, o conservă de supă și un tort mic pentru ziua de naștere.
— Îmi pare rău… credeam că am aici o bancnotă de 20 de lei, murmură el, cu vocea încărcată de jenă.
Casierul își mușca buza, vizibil nerăbdător, în timp ce rândul din spate se mărea.
Fără să ezite, Liana a pășit înainte, a trecut cardul și i-a zâmbit cald bătrânului.
— E în regulă, nu e nicio problemă.
Bătrânul s-a întors spre ea, cu ochii umezi.
— Nu trebuia să…
— Nu e nimic, i-a răspuns ea. La mulți ani, domnule.
N-a mai spus nimic. Doar i-a strâns mâna pentru o clipă, apoi a dispărut în ploaie, ca și cum s-ar fi topit în umbre.
Liana nu s-a mai gândit la el. Și-a continuat viața obișnuită de elevă în ultimul an de liceu: aplicații la facultate, ture la cafenea și sesiuni de învățat târziu în noapte.
Tatăl ei lucra la poștă, iar mama avea grijă de fratele mai mic, Nelu, care suferea de paralizie cerebrală.
Marțea aceea ploioasă începuse ca oricare alta. După ce și-a terminat tura, Liana s-a oprit la Alimentara Miller pentru cereale și prosoape de hârtie. Acasă, i-a povestit mamei despre întâlnirea scurtă, ca despre un gest mărunt de bunătate.
Dar pe măsură ce seara s-a transformat în noapte, trei SUV-uri negre au intrat încet pe strada lor și s-au oprit în fața casei modeste…
Liana a tras cu ochiul pe geam, inima bătându-i nebunește. Ușile SUV-urilor s-au deschis, iar din ele au coborât bărbați în costume negre. Mama ei a intrat în alertă, iar tatăl, care tocmai venise de la muncă, a făcut un pas spre ușă, pregătit să întrebe ce se întâmplă.
Unul dintre bărbați a scos o umbrelă mare și l-a condus pe bătrânul din magazin către poarta lor. Acum părea alt om — haine curate, un palton elegant, un baston lucrat manual.
— Bună seara, domnișoară Liana, a spus el, zâmbind cald. Îmi cer scuze dacă v-am speriat.
A întins spre ea o pungă mare, frumos ambalată.
— Gestul dumneavoastră din această dimineață m-a emoționat profund. Vedeți, eu nu sunt doar un bătrân singuratic. Mă numesc Nicolae Dumitrescu și sunt fondatorul unei fundații caritabile. Obișnuiesc să testez bunătatea oamenilor. Puțini ar fi făcut ce ați făcut dumneavoastră.
În pachet erau un laptop nou, vouchere pentru cărți și o bursă integrală la universitatea pe care Liana și-o dorea.
Ochii fetei s-au umplut de lacrimi. Ploaia se oprise, iar luminile SUV-urilor se reflectau în asfaltul ud.
— Nu știu ce să spun… mulțumesc…
— Nu-mi mulțumiți mie, a spus bătrânul, ci inimii pe care o aveți.
Și, pentru prima dată în acea zi, Liana a simțit că viața ei urma să se schimbe în cel mai frumos mod cu putință.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”