Părinții fostului meu partener au apărut din senin și mi-au cerut cheile casei lui. Am fost de acord, însă doar cu o singură condiție.
Ion și cu mine am fost împreună timp de 15 ani. Când avea 17 ani, părinții lui l-au dat afară din casă. Familia mea l-a primit cu drag, l-a ajutat să termine liceul și i-a oferit sprijin în toate modurile posibile. Noi nu ne-am căsătorit oficial, dar eram familie în toate sensurile.
În urmă cu zece ani, Ion a reușit să economisească suficient cât să-și cumpere o casă. Acum patru ani, a primit un diagnostic devastator: cancer. Pe măsură ce sănătatea lui s-a deteriorat, am început și eu să contribui la plata ipotecii.
În martie, cancerul l-a luat de lângă mine. Imediat după aceea, familia lui a reapărut brusc în viața mea. Cu o lună în urmă, m-au abordat pentru a-mi cere cheile casei. Au venit însoțiți de un avocat arogant și sigur pe el. Însă habar nu aveau că și eu aveam cunoștințe solide de drept.
— Ion v-a lăsat o moștenire, am spus calmă, observând cu ironie cum le sclipesc ochii de lăcomie. Deja zâmbeau satisfăcuți, convinși că au câștigat.
Am scos încet din geantă un plic sigilat și l-am întins spre ei.
— Asta este pentru voi.
Însă, după ce au terminat de citit, privirea lor s-a schimbat brusc în furie.
— Cum îndrăznești? Dă-ne imediat cheile! — a cerut tatăl lui Ion, cu vocea tremurând de mânie.
L-am privit direct în ochi.
— Sigur, vi le dau. Dar cu o condiție.
Toți au amuțit. Avocatul și-a ridicat sprâncenele, ca și cum ar fi așteptat o replică absurdă. Tatăl lui Ion s-a înroșit de furie, iar mama lui se foia nervos pe scaun.
— Să veniți cu mine în fiecare cameră a acestei case. Să priviți fiecare fotografie cu noi doi. Fiecare bilet de dragoste. Să ascultați fiecare mesaj audio de la el.
Și să citiți fiecare pagină din jurnalul lui, în care scrie cine a fost lângă el până în ultima clipă. Apoi, dacă mai aveți curajul, vă voi da cheile.
Mama lui Ion a izbucnit în plâns. Tatăl lui a rămas tăcut. Avocatul a închis mapa, parcă înțelesese deja totul.
— Ne pare rău, a spus el. Retragem cererea.
Au ieșit fără să mai spună nimic. N-au luat nimic, nici măcar plicul.
Am rămas în pragul ușii, privind în gol. Știam că Ion ar fi fost mândru. Nu pentru că i-am alungat, ci pentru că mi-am apărat demnitatea. Casa nu era doar a lui. Era a noastră.
Astăzi, locuiesc tot acolo. Am transformat grădina într-un colț de rai, așa cum visam împreună. Și în fiecare dimineață, beau cafeaua pe terasa noastră, cu zâmbetul lui în inimă.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”