Soția mea s-a schimbat drastic după ce ne-am căsătorit – am bănuit că mă înșală și am decis s-o urmăresc. Nu știu unde altundeva să spun asta, dar iată.
După ce ne-am căsătorit, Natalia a început să se comporte… ciudat. Ne cunoșteam încă din facultate. Credeam că știm totul unul despre celălalt. M-am înșelat.
La început părea distantă — pierdută în gânduri, mereu absentă. Apoi au urmat serile târzii la birou, scuzele vagi, mesajele lăsate necitite. Am încercat să-mi spun că exagerez. Adică, vorbim despre aceeași femeie care era îndrăgostită până peste cap de mine cu doar câteva luni în urmă.
Dar picătura care a umplut paharul? Am auzit-o într-o seară în cealaltă cameră, vorbind în șoaptă la telefon:
— Iubitule, ți-am spus să nu mă suni. Te sun eu când pot.
Nu știa că eram suficient de aproape încât să o aud.
Nu am mai confruntat-o. La ce bun? În schimb, am urmărit-o în seara următoare când a plecat. A condus spre un cartier liniștit și a intrat într-o casă cochetă. Am rămas în mașină, cu inima bubuindu-mi în piept, apoi m-am dat jos și am bătut la ușă.
Ușa s-a deschis.
Am rămas împietrit. În fața mea nu era un bărbat — ci o femeie în vârstă, cu părul alb, îmbrăcată modest, dar cu o privire caldă.
— Pot să vă ajut? a întrebat, surprinsă.
Am ezitat.
— Natalia e aici?
— Da… sigur. Intrați.
Am pășit înăuntru cu pași nesiguri. Natalia era în sufragerie, stând pe jos, pe un covor vechi, alături de o fetiță de vreo șase ani. Când m-a văzut, a tresărit.
— Ce cauți aici?
— Tu ce cauți aici? am întrebat, aproape șoptind.
S-a ridicat, a inspirat adânc și a spus:
— Nu te înșel. Nu e ce crezi. Fetița aceasta… e sora mea vitregă. Tata a avut o relație în afara căsătoriei. Mama a aflat abia după ce el a murit. Iar femeia de la ușă e mama fetiței.
Nu mai are pe nimeni. Eu… am simțit că trebuie să le ajut. Dar nu știam cum să-ți spun. Mi-era frică să nu crezi că mint, că ascund ceva… Sau, mai rău, că vrei să pleci.
Am tăcut o clipă. Am privit fetița, apoi femeia în vârstă, apoi din nou pe Natalia. Tot ce crezusem că știu se schimbase într-o secundă. Dar nu în rău — ci în mai bine.
Am făcut un pas spre ea și am luat-o de mână.
— Puteai să-mi spui. N-aș fi plecat. Acum știu că ești exact femeia de care m-am îndrăgostit — și chiar mai mult de atât.
A zâmbit. Cu ochii în lacrimi, dar zâmbind.
Azi, fetița aceea vine la noi în fiecare weekend. Natalia n-a pierdut nimic. A câștigat o familie mai mare, iar eu — o soție și mai curajoasă decât știam.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”