„Sper să nu te mai întorci!” — a spus bunica, scăpând de nepotul rămas fără părinți. Dar într-o zi, o mașină străină, scumpă, s-a oprit în fața casei…
Costel simți din nou frică atunci când auzi acele cuvinte. Nu voia să ajungă într-un orfelinat, voia să rămână aici, chiar și cu bunica ce nu-l iubea. Îl speria și gândul că cineva i-ar putea spune bunicii Lucia despre bătaia cu George, băiatul de pe strada vecină.
În acel caz, nu se va mai limita doar la amenințări și țipete. Va folosi din nou nuiaua subțire de salcie, aceeași pe care o considera un instrument de educație pentru băiatul neascultător. Știa deja că Lucia Ștefănescu îl va pedepsi aspru — o săptămână nu va putea sta jos fără durere.
— Ce să fac cu tine? — exclamă bunica Lucia, fără să-și abată privirea severă de la el. — Maică-ta te-a lăsat în grija mea, iar eu trebuie acum să mă chinui!
Costel asculta doar pe jumătate plângerile bunicii.
Brusc, se simți rău. Un val puternic de greață îl cuprinse, iar capul începu să i se învârtă. Camera plutea în fața ochilor lui. De undeva, din depărtare, auzi vocea înăbușită a bunicii:
— Costel?! Hei! Ce ai?…
Băiatul abia mai putea ține ochii deschiși. Se prăbuși pe podea, iar ultima imagine pe care o văzu fu silueta bunicii alergând spre el.
Când se trezi, era întins în pat, învelit cu o pătură groasă. Pe noptieră era un ceai aburind, iar lângă el, bunica Lucia, cu sprâncenele adunate și ochii umezi. Nu-l certa. Nu țipa. Doar îl privea.
— M-ai speriat. Am crezut că pățești ceva… zise ea încet, cu voce tremurată.
Pentru prima dată, în ochii bătrânei nu mai era doar severitate. Era teamă. Era… grijă.
În acea după-amiază, ușa casei s-a deschis larg. O mașină scumpă era parcată la poartă. Un bărbat îmbrăcat elegant a coborât.
Era un străin pentru Costel, dar când acesta s-a apropiat și a spus: — Numele meu e Andrei. Sunt fratele tatălui tău. M-am întors din străinătate și am aflat abia acum despre tine.
Bunica părea copleșită, dar nu a spus nimic. Iar Costel, cu inima bătându-i puternic, a privit în ochii acelui necunoscut și a văzut ceva ce nu mai simțise de mult: promisiunea unei familii.
După câteva săptămâni, cu acordul tuturor, Costel s-a mutat cu unchiul său. Bunica venea uneori în vizită. Nu mai striga, nu mai amenința. Doar îi aducea prăjituri făcute în casă și îl mângâia pe creștet, tăcută.
Și astfel, viața lui Costel a început din nou — cu căldură, încredere și în sfârșit, cu dragoste adevărată.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”