„Strânge-ți lucrurile și ieși din casă.” Claudia Neacșu, mama soacră, venise hotărâtă să o dea afară pe Iana din propriul ei apartament. Însă ceea ce a găsit acolo a făcut-o, pe loc, să devină mai reținută…
Claudia Neacșu s-a prăbușit pe canapea și l-a rugat pe fiul ei să-i aducă valeriană.
— Mamă, dar ce ai de ești așa agitată? — întreba Paul în timp ce scotocea prin dulap, oftând adânc. — Parcă s-ar prăbuși lumea.
— Mai bine s-ar prăbuși, decât ce mi-ai făcut tu acum, — clătină din cap femeia. Nu-i trecuse prin minte că fiul ei ar fi în stare de așa ceva. Se aștepta să o consulte, să decidă împreună ce apartament vor cumpăra.
Dar n-a fost nicio discuție. El doar a venit și i-a prezentat situația ca fiind deja hotărâtă. Mai mult, a ridicat din umeri:
— Nu-i mare lucru, mamă. Știai deja că vrem să cumpărăm. Uite, am cumpărat.
Dar Claudia știa mai mult decât atât. Nu doar că era la curent cu intenția lor de a achiziționa un apartament, ci chiar le oferise banii pentru jumătate din valoarea acestuia.
Prin urmare, considera că are tot dreptul moral să participe la alegerea locuinței. Avea experiență de viață, știa la ce să fie atenți și credea că sfaturile ei ar fi fost valoroase. Dar Paul și Iana au ales singuri. Iar acum, băiatul ei se purta de parcă n-ar fi fost mare lucru.
Claudia Neacșu era uluită. Nu-i venea să creadă că fiul ei a exclus-o complet din proces. Iar, sincer vorbind, avea toate motivele să se simtă nedreptățită.
— Ați luat o ruină, — începu ea să se vaite. Paul îi explicase cum arăta locuința, iar mama sa se înfiorase. Nu era renovată.
O bătrână locuise acolo până de curând. Totul era învechit, aproape dărăpănat. Trebuia să schimbe țevile, ferestrele, baia, bucătăria — totul, în viziunea ei. Paul încerca să o calmeze.
— Nu e chiar atât de rău. Un pic de reparații și e ca nouă.
— Un pic? — suspină Claudia. — Numai să nu veniți la mine după bani. Oricum nu vă e rușine.
— În ce zonă e? — întrebă ea, când reuși să se mai adune puțin. Din fericire, era deja așezată. Pentru că, atunci când a auzit cartierul în care se află locuința, și-a dus mâna la inimă. Parcă simțea că nu mai poate respira. Apoi a explodat din nou.
Asta era prea de tot. Oare pentru asta contribuise ea cu bani? Zona era atât de departe de locuința ei, încât ar fi trebuit să piardă jumătate de zi pentru o simplă vizită.
— Acum înțeleg totul, — își înălță bărbia. — E ideea Ianei tale, bineînțeles. Ca să fiți cât mai departe de mine. E clar.
Claudia Neacșu era mai furioasă ca niciodată…
În dimineața următoare, Claudia s-a trezit cu o durere de cap și cu o neliniște care nu-i dădea pace. A decis să meargă totuși să vadă cu ochii ei „dezastrul” despre care vorbise atât. A urcat scările grăbită și, când Iana i-a deschis ușa cu zâmbetul pe buze, femeia a intrat hotărâtă, cu gândul să critice totul.
Dar ceva s-a schimbat. Pe măsură ce pășea dintr-o cameră în alta, ochii i se umpleau de uimire. Iana lucrase deja la reamenajare. În living mirosea a lavandă, perdelele noi dădeau lumină spațiului, iar mobila, deși simplă, era aleasă cu gust. În bucătărie, o vază cu flori proaspete trona pe masa curată. Baia era modestă, dar impecabil aranjată.
Claudia s-a așezat în liniște pe un scaun.
— Tu ai făcut toate astea? — a întrebat în șoaptă.
— Cu Paul. Din banii noștri, fără să vrem să te deranjăm. Știam că ne va fi greu, dar am vrut să-ți arătăm că putem construi ceva frumos și cu forțele noastre. Iar dacă îți faci timp, ne-ar bucura să ne vizitezi cât de des vrei. Nu vrem distanță între noi.
Femeia a rămas tăcută. Pentru prima dată, și-a văzut nora cu alți ochi: nu ca pe o intrusă, ci ca pe o femeie care chiar voia să construiască o familie. A oftat adânc și, pentru prima dată, a spus:
— Cred că m-am pripit. Poate… poate e chiar un început bun.
Iar de atunci, Claudia a început să apară mai des în vizită. Nu pentru a da ordine, ci pentru a aduce o prăjitură, un sfat, o vorbă bună. Învățase, în sfârșit, că familia se construiește cu răbdare, nu cu pretenții.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”