Tata s-a stins când aveam doar 16 ani. Înainte să plece, a pus deoparte bani pentru ziua nunții mele. Contul fusese trecut pe numele mamei, ca să-l administreze în locul meu – dar era darul lui pentru mine.
Zilele trecute, iubitul meu m-a cerut în căsătorie. Am fost copleșită de emoție și nerăbdare. Mama, însă, a reacționat rece, distant, fără entuziasmul la care mă așteptam. Am presupus că avea nevoie de timp să se obișnuiască cu vestea.
Peste câteva zile, am fost la o cină în familie, găzduită de mătușa mea. Toți erau acolo — unchi, veri, verișoara mea Elena, pe care o știți, mereu în centrul atenției.
La un moment dat, în mijlocul mesei, mama a ciocănit în pahar cu o linguriță și a spus:
— Aș vrea să fac un mic anunț.
Toți au tăcut și s-au întors spre ea. Mama a zâmbit larg și a rostit, aproape teatral:
— M-am hotărât să-i dau Elenei fondul pentru nuntă lăsat de soțul meu. Ar fi păcat să rămână nefolosit.
A urmat o tăcere profundă.
Am șoptit, fără să-mi pot ascunde șocul:
— Mamă… sunt logodită.
Răspunsul ei a fost atât de crud, încât nici nu mi-a venit să cred că vine din gura unei mame:
— Hai, fata mea… să fim serioase. Tu? Nu ești chiar genul de femeie pe care și-o dorește cineva la altar. E doar un moft. Elena are șanse reale, e evident.
Am înghețat. M-am uitat în jur, căutând cu privirea sprijin, o reacție, orice. Și atunci…
…Elena s-a ridicat brusc în picioare. Toți ochii erau pe ea. A ridicat mâinile, vizibil jenată, și a spus:
— Nu pot accepta asta. Nu e corect. Unchiul meu a pus banii aceia pentru verișoara mea, nu pentru mine. Și chiar dacă nu s-ar fi logodit, tot n-ar fi fost al meu să-i iau. Eu o iubesc și îi doresc tot binele din lume. Nu am nevoie de bani ca să fiu fericită.
Un murmur de aprobare s-a auzit la masă. Unchiul Radu a înclinat din cap. Mătușa a spus încet: „Bravo, fată dragă…”
Mama a rămas fără cuvinte. Nu se aștepta ca planul ei să se destrame chiar acolo, în public. A oftat și, fără să mai spună nimic, s-a așezat la loc. Nu a mai scos un cuvânt toată seara.
Peste câteva zile, m-a sunat. A plâns la telefon. Mi-a spus că s-a simțit respinsă după moartea tatălui meu, că nu mai știa cum să fie aproape de mine și că s-a simțit… înlocuită. M-am dus la ea. Am stat de vorbă ore întregi. A fost greu, dar ne-am apropiat din nou.
Iar cu banii din fondul tatălui meu, am organizat o nuntă simplă, dar de vis. Iar Elena? Mi-a fost domnișoară de onoare. Cu zâmbetul sincer pe chip și o rochie pe care chiar ea mi-a ales-o.
Pentru că, uneori, familia nu înseamnă doar sânge, ci curajul de a face ceea ce este corect.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”