Ținându-și fratele mai mic în brațe, a cerut lapte spunând: „Promit că voi plăti când o să fiu mare.” – Răspunsul unui om de afaceri îi schimbă destinul.
Micul magazin alimentar de la marginea orașului Câmpulung era neobișnuit de liniștit în acea seară. În mijlocul încăperii stătea Carla, o fetiță de nouă ani, ținându-și fratele bebeluș într-un braț și un carton cu lapte în celălalt.
– O să plătesc când o să fiu mare, promit, – a spus ea încet. Vocea nu era imploratoare, ci calmă, clară și hotărâtă.
Casierul, domnul Olteanu, a încruntat sprâncenele. – Nu poți să pleci cu asta. Pune-l înapoi sau chem pe cineva. Carla își legăna ușor frățiorul, care scâncea ușor pe umărul ei.
Chiar atunci, soneria de la ușă s-a auzit.
A intrat Dorian Mureșan, cunoscut om de afaceri și proprietar al unei mari companii de produse alimentare. Îmbrăcat impecabil, s-a oprit imediat ce a simțit tensiunea din încăpere.
Privirea i s-a oprit asupra fetiței.
– Vă rog, domnule, – a spus Carla. – Frățiorul meu n-a mâncat nimic de ieri. Nu fur. Doar vă cer să aveți încredere în mine. O să plătesc când voi fi mai mare.
Dorian s-a aplecat lângă ea, mișcat de curajul și sinceritatea ei.
– Cum te cheamă?
– Carla, iar el e Beni, – a răspuns, strângându-și fratele mai tare.
– Ești aici singură?
Ea a dat din cap. – Părinții noștri au plecat și nu s-au mai întors. Adăpostul a vrut să ne despartă, așa că am fugit.
– Ai plecat ca să-l protejezi? – a întrebat Dorian cu voce joasă.
Carla a încuviințat din nou — atât de mică, dar deja purtând povara a două vieți.
– Probabil fură, – a mormăit domnul Olteanu.
Dorian nu i-a răspuns. A dus mâna la portofel, dar înainte să scoată banii, Carla a clătinat din cap.
– Vreau doar lapte, domnule.
Un zâmbet sincer i-a apărut pe chip. Integritatea ei era de neclintit.
– Și dacă ți-aș oferi mai mult decât lapte?
Carla a clipit. – Cum adică?
– Cum ar fi… o șansă, – a spus el.
Apoi s-a ridicat și s-a întors spre casier. – Pleacă cu mine. Cheamă pe cine vrei. Îmi asum responsabilitatea.
Ochii Carlei s-au mărit. – De ce ne ajutați?
Dorian s-a uitat în ochii ei, plini de putere și speranță…
– Pentru că atunci când aveam vârsta ta, cineva m-a ajutat și pe mine, – a răspuns el. – Și nu am uitat niciodată.
A condus-o pe Carla și pe Beni la mașina lui, iar pe drum i-a întrebat ce își doresc cel mai mult.
– Să avem o casă unde să stăm împreună, – a spus fetița fără să ezite.
În zilele următoare, Dorian a pus în mișcare tot ce era nevoie: a anunțat autoritățile, a găsit o soluție legală pentru a-i proteja pe amândoi și le-a oferit un apartament modest, dar cald și sigur.
Carla s-a înscris din nou la școală, iar Beni a început să meargă la o grădiniță apropiată. Dorian îi vizita des, aducându-le nu doar alimente, ci și sfaturi și încurajări.
Anii au trecut, iar Carla s-a ținut de cuvânt. După ce a terminat facultatea, a venit într-o zi la biroul lui Dorian și i-a pus pe masă un plic cu bani.
– Pentru laptele de atunci, – a spus ea zâmbind.
Dorian a clătinat din cap și a împins plicul înapoi. – Nu ai înțeles, Carla. Singurul preț pe care îl vreau este să faci și tu același lucru pentru altcineva, când vei avea ocazia.
Și așa, promisiunea făcută într-o seară rece de toamnă a devenit începutul unui lanț de bunătate care nu s-a mai oprit niciodată.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”