„Unde să mă duc acum?” Diana ținea fetița nou-născută lângă maternitate și plângea încet. Când, deodată, lângă ea s-a oprit un jeep scump…
Când i-au înmânat copilul, ea, strângând-o cu putere pe fetiță și luându-și geanta, a ieșit în hol. Nu era nimeni. A rămas câteva minute acolo, legănând fiica adormită în brațe, apoi a ieșit afară.
Era o zi caldă de vară. Oamenii forfoteau peste tot, iar privindu-le chipurile fericite, Diana a izbucnit în plâns. Nu știa ce să facă. Gândul de a urca într-un autobuz cu un nou-născut i se părea groaznic, iar în minte nu-i venea nicio idee clară despre cum ar putea ajunge acasă.
Așa stătea ea, scăldată în lacrimi, temându-se să nu-și trezească pruncul.
Nu știa cât timp trecuse. Se așezase neputincioasă pe o bancă și-și ținea fetița strâns la piept. Gândurile o purtaseră departe, când, brusc, lângă ea s-a oprit acel jeep scump…
Geamul s-a lăsat încet în jos și o voce calmă a întrebat:
— Sunteți bine?
Diana a ridicat ochii, surprinsă. Înăuntru, un bărbat la vreo 40 de ani o privea îngrijorat.
— Nu… nu prea, a răspuns ea cu voce stinsă.
— Aveți nevoie de ajutor?
Ezitând, a dat din cap. Nu avea cui să ceară sprijin. Părinții nu o mai voiau, iar tatăl copilului dispăruse de luni bune.
— Nu vreau să deranjez, a murmurat.
— Nu deranjați. Urcați. Vă duc acasă, oriunde ar fi asta.
Fără alte întrebări, i-a deschis ușa din spate, iar Diana, cu grijă, s-a așezat, ținând fetița la piept. Pe drum, a aflat că bărbatul se numea Doru și era proprietarul unei mici firme locale.
Ajunși în fața blocului modest unde locuia, Doru i-a cerut numărul de telefon. I-a spus simplu: „Dacă ai nevoie de ceva, orice, mă suni. Nu ești singură.”
În zilele care au urmat, Diana a primit nu doar ajutor cu mâncarea și scutecele, ci și sprijin emoțional. Doru venea uneori doar să-i aducă flori și să o întrebe cum se simte.
Timpul a trecut. Fetița a crescut, iar Diana și Doru au devenit tot mai apropiați. După un an, i-a cerut să-i fie soție.
Diana nu s-ar fi gândit vreodată că o zi plină de lacrimi ar putea fi începutul unei noi vieți. Dar uneori, viața se deschide exact acolo unde pare că se închide.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”