Alexei Moroșanu intră în apartamentul elegant din centrul orașului,
ascunzând cutia de bijuterii într-un buzunar interior al sacoului și ținând ostentativ cutiuța veche în mână. Soția sa, Diana, îl întâmpină în hol cu un sărut scurt pe obraz.
— Ai întârziat, observă ea, fără reproș în voce, doar o constatare.
— Trafic, răspunse el automat. Mulți oameni în oraș.
Diana dădu din cap, obișnuită cu explicațiile lui lapidare. După cincisprezece ani de căsnicie, învățase să nu pună prea multe întrebări. Știa că soțul ei lucra mult, că afacerea lui imobiliară îi consuma majoritatea timpului. Cel puțin asta era versiunea oficială.
— Ți-am păstrat cina caldă, spuse ea, conducându-l în sufragerie.
Alexei o privi pe furiș. Diana arăta bine pentru cei patruzeci de ani ai săi – siluetă zveltă, păr castaniu elegant tuns, trăsături fine. Nu mai era tânăra cu care se căsătorise, desigur, dar îmbătrânea cu grație. Asta nu-l împiedicase totuși să înceapă o relație cu Victoria, asistenta lui de douăzeci și șase de ani, cu șase luni în urmă.
— Ți-am adus ceva, spuse el, întinzându-i cutiuța veche. Nu e mare lucru, am găsit-o într-un magazin de antichități. Mi s-a părut interesantă.
Diana luă cutia, surprinsă.
— Ce drăguț din partea ta. Nu trebuia să-ți bați capul.
Alexei se gândi la colierul de diamante din buzunarul interior al sacoului, care costase mai mult decât mașina lui Diana. „Într-adevăr, nu trebuia”, gândi el cu un vag sentiment de vinovăție.
— O să merg să fac un duș rapid, spuse el, dornic să scape de conversație.
Diana încuviință din cap, examinând cutiuța cu atenție. Era frumoasă în felul ei, sculptată minuțios, cu un model de frunze și vițe de vie care se încolăceau pe laterale. Lemnul părea foarte vechi, dar bine conservat. O așeză pe măsuța de cafea, hotărând să o analizeze mai târziu.
După cină, Alexei se retrase în birou, pretextând că are de lucru la niște dosare urgente. În realitate, voia să-i trimită un mesaj Victoriei despre cadoul care o aștepta și despre întâlnirea planificată pentru ziua următoare. Diana rămase singură în living, cu o carte și cutiuța misterioasă.
Cu o curiozitate crescândă, ea ridică din nou micul obiect și îl examină mai atent. Nu avea încuietoare, doar un mic mecanism care părea să mențină capacul închis. Cu degetele ei subțiri, Diana apăsă ușor și auzi un clic. Capacul se ridică încet.
În interiorul cutiuței nu era nimic – doar o căptușeală de catifea vișinie, puțin decolorată de vreme. Diana era pe cale să o închidă, ușor dezamăgită, când observă că catifeaua părea să acopere ceva. Ridică atent materialul și descoperi dedesubt un compartiment ascuns.
În compartiment era un plic îngălbenit de vreme, sigilat cu ceară roșie și fără nicio inscripție. Intrigată, Diana rupse cu grijă sigiliul și scoase conținutul plicului.
Erau fotografii. Fotografii recente, clare, color. Fotografii cu Alexei și o femeie tânără, blondă, în ipostaze intime. Într-una, ei doi la un restaurant exclusivist. În alta, ieșind dintr-un hotel. În a treia, sărutându-se în mașina lui.
Diana simți cum i se oprește respirația. Mâinile începură să-i tremure, iar gâtul i se usucă. Nu era surprinsă de infidelitatea în sine – suspectase de ceva vreme că Alexei avea pe altcineva. Dar cum ajunseseră aceste fotografii într-o cutiuță veche, cumpărată la întâmplare dintr-un parc?
Cu mâini nesigure, continuă să cerceteze conținutul plicului. În spatele fotografiilor era o foaie de hârtie cu un text scris de mână:
„Dragă Diana,
Probabil te întrebi cum am știut numele tău sau cum au ajuns aceste fotografii aici. Nu contează. Ce contează este că ai dreptul să știi adevărul despre bărbatul cu care îți împarți viața.
Alexei te înșeală de șase luni cu Victoria Neagu, asistenta lui. A cumpărat pentru ea un colier cu diamante de 75.000 de euro, pe care i-l va oferi mâine la aniversarea lor de șase luni. Casa din Snagov pe care ți-a spus că a vândut-o anul trecut este de fapt locul unde se întâlnesc regulat.
Dar există mai mult. Mult mai mult. Verifică laptopul lui – parola este ‘Vicky2604’. Vei găsi documente care arată cum a transferat bani din afacerea voastră comună în conturi personale. Vei găsi, de asemenea, planul lui de a divorța în următoarele trei luni, după ce va finaliza transferul ultimelor active importante.
Nu te rog să mă crezi pe cuvânt. Verifică singură. Adevărul te va elibera.
Un prieten”
Diana lăsă scrisoarea să-i cadă din mâini. Mintea ei refuza să proceseze informațiile. Era absurd, imposibil. Și totuși, fotografiile erau reale. Numele Victoriei era exact numele asistentei lui Alexei, pe care o întâlnise de câteva ori la evenimente corporative.
Cu mișcări mecanice, Diana se ridică și se îndreptă spre biroul soțului ei. Ușa era încuiată, dar ea știa unde ținea cheia de rezervă. O găsi și deschise ușa încet.
— Alexei? întrebă ea, dar camera era goală.
Laptopul era pe birou, în modul stand-by. Diana se așeză și îl activă. Prompt, apăru ecranul de login. Cu degete tremurânde, tastă „Vicky2604”.
Ecranul se deblocă instant.
Diana simți cum i se înmoaie genunchii. Parola funcționase. Cineva știa exact ce era în computerul soțului ei.
Cu inima bătând să-i spargă pieptul, începu să navigheze prin foldere. Nu trebui să caute mult. În „documente personale” găsi un folder numit „Plan D” – Diana înțelese imediat că „D” era pentru „Divorț”. Înăuntru erau tabele cu active, evaluări imobiliare, extrase bancare și chiar un draft de cerere de divorț, datat peste două luni.
Nu se putu abține și deschise și e-mailurile. Acolo găsi conversații întregi cu Victoria, planuri de weekend, fotografii intime și confirmarea pentru comanda colierului de diamante.
Diana închise laptopul, simțindu-se sufocat. Se întoarse în living și privi din nou cutiuța care stătea inocentă pe masă. Cum era posibil? Cine pusese acele informații acolo? Și cum știuseră că Alexei i-o va dărui exact ei, exact astăzi?
Ușa apartamentului se deschise și Alexei intră, cu telefonul la ureche, vorbind în șoaptă. Când o văzu pe Diana în living, se opri brusc și închise rapid apelul.
— Cu cine vorbeai? întrebă ea, surprinsă de calmul propriei voci.
— Cu Mihai, despre contractul Nordis, răspunse el automat.
Diana zâmbi trist. Încă o minciună.
— Vicky știe că îi spui lui Mihai când vorbești cu ea?
Alexei încremeni. Ochii i se măriră și fixară imediat cutiuța deschisă de pe masă.
— Ce prostii spui?
Diana ridică una dintre fotografii.
— Asta e prostie? Sau asta? spuse ea, arătând spre laptopul deschis. Sau planul tău de divorț? Sau casa din Snagov pe care „ai vândut-o”?
Fața lui Alexei se albi.
— Cum… de unde știi toate astea?
Diana arătă spre cutiuță.
— Din cadoul tău. Se pare că într-adevăr „păstrează adevărul”, așa cum ți-a spus bătrâna.
Alexei se prăbuși pe canapea, complet derutat.
— E imposibil. Am cumpărat-o de la o bătrână în parc. Nimeni nu știa…
— Și totuși, iată-ne aici, spuse Diana, ridicându-se. Își scoase verigheta și o așeză pe masă, lângă cutiuță. M-am săturat de minciuni, Alexei. De ani de zile ignor semnele, îmi spun că lucrurile se vor îmbunătăți. Dar tu ai planificat să mă părăsești după ce mi-ai furat totul.
— Pot explica… începu el.
— Nu, nu poți, îl întrerupse ea. Mâine voi fi la avocat cu toate dovezile pe care le-am găsit. Vom divorța, dar nu conform planului tău.
Diana își luă poșeta și cheia mașinii.
— Unde pleci? întrebă Alexei, panicat.
— La sora mea. Iar tu, poți rămâne cu cutiuța ta cu adevăruri. S-ar putea să mai aibă surprize pentru tine.
După ce Diana plecă, Alexei rămase singur, privind neîncrezător la obiectul nevinovat care tocmai îi distrusese viața. Cu o furie bruscă, îl luă și îl aruncă de perete. Cutiuța se sparse, iar din ea căzu un alt plic.
Cu mâini tremurânde, îl deschise. Înăuntru era o singură foaie:
„Ai oferit adevărul celei pe care ai trădat-o. Acum, adevărul își va face drum și spre ceilalți pe care i-ai înșelat. Fotografiile cu documentele falsificate pentru investitorii tăi au fost deja trimise la adresele lor. Iar Victoria tocmai a primit propriul ei set de fotografii – cu tine și cu cea de-a treia femeie din viața ta. Adevărul întotdeauna iese la iveală, Alexei. Întotdeauna.”
Alexei rămase înghețat, în timp ce telefonul său începu să sune neîncetat. Pe ecran, numele partenerilor de afaceri apăreau unul după altul. Cutiuța bătrânei își îndeplinise misiunea – adusese adevărul în viața tuturor.
În parc, la aceeași măsuță din umbra teilor, bătrâna ghicitoare zâmbea, privind spre un alt client potențial care se apropia. Lângă ea, o nouă cutiuță aștepta să-și găsească destinatarul.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.