În prag stătea un bătrân slăbit, cu fața brăzdată de riduri
adânci și ochi triști, umflați de plâns. În spatele lui, apartamentul
era cufundat în semiîntuneric, doar câteva lumânări pâlpâiau pe o măsuță din living, lângă o fotografie înrămată.
„Cu ce vă pot ajuta?” întrebă bătrânul cu o voce răgușită.
Dmitri rămase fără cuvinte pentru câteva secunde, încercând să-și adune gândurile. Nu se așteptase la asta.
„Eu… îmi cer scuze pentru deranj,” începu el. „Locuiesc vizavi și… am observat o fetiță care face cu mâna de la fereastră. În acest apartament.”
Fața bătrânului se transformă imediat. Ochii i se măriră, iar mâna cu care se sprijinea de tocul ușii începu să tremure.
„O fetiță?” șopti el.
Dmitri dădu din cap, începând să simtă un fior rece pe șira spinării.
„Puteți… puteți să veniți înăuntru?” întrebă bătrânul, făcând un pas în lateral.
Deși toate instinctele îi spuneau să plece, Dmitri intră. Apartamentul mirosea a tămâie și lumânări, iar în living, o masă mică era acoperită cu o pânză albă pe care se aflau fotografii, flori uscate și câteva jucării vechi.
Bătrânul se îndreptă spre masă și ridică una dintre fotografii, ștergând-o ușor de praf cu degetele tremurânde.
„Ea?” întrebă el, întinzând fotografia spre Dmitri.
Dmitri privi imaginea și simți cum i se oprește respirația din nou. Era ea – aceeași fetiță cu păr blond prins în codițe, cu ochii mari și triști, purtând o rochiță albastră. Exact cum o văzuse la fereastră.
„Da,” reuși el să spună. „Este ea. Cine este?”
Bătrânul se așeză greu pe un scaun, fotografia tremurând în mâinile lui.
„Este Sofia, nepoata mea,” spuse el. „A murit acum șase luni, într-un accident. Tocmai se împlinesc șase luni azi.”
Dmitri simți cum se prăbușește lumea sub picioarele lui. „Dar… dar asta e imposibil. Eu am văzut-o. Chiar azi dimineață.”
Bătrânul îl privi cu o expresie ciudată, un amestec de durere și speranță. „Te cred,” spuse el simplu. „Și eu am văzut-o. Prima dată la o săptămână după înmormântare. Stătea lângă fereastra ei preferată și se uita afară. De atunci, a apărut de mai multe ori. Nimeni nu mă crede, nici măcar fiica mea, mama Sofiei. Ei s-au mutat după accident, nu au putut suporta să rămână aici. Eu am rămas, pentru că… pentru că uneori o mai văd.”
Dmitri se așeză și el, picioarele refuzând să-l mai țină. „Ce… ce s-a întâmplat cu ea?”
Bătrânul închise ochii pentru un moment, ca și cum ar fi încercat să adune putere să vorbească.
„Sofia avea șapte ani. Era o fetiță minunată, plină de viață, deși mereu avea o tristețe în ochi, de când tatăl ei plecase. În ziua aceea, venise de la școală și se juca în camera ei, în timp ce mama ei gătea. Nimeni nu știe exact cum s-a întâmplat. A căzut pe fereastră. Fereastra era deschisă pentru aerisire, dar avea un grilaj de protecție. Cumva, grilajul a cedat.”
Bătrânul se opri, lacrimile curgându-i pe obraji. „Eu eram la cumpărături. Când am ajuns, era deja prea târziu.”
Dmitri nu știa ce să spună. Toată situația părea ireală.
„Poate că încearcă să ne spună ceva,” continuă bătrânul. „Poate că nu a fost un accident. Poliția a zis că grilajul era vechi, că s-a rupt. Dar eu l-am pus cu doar câteva luni înainte. Era nou, solid.”
Bătrânul se ridică brusc și se îndreptă spre camera din spatele livingului. „Asta era camera ei. Uneori o simt aici.”
Dmitri îl urmă cu pași șovăitori. Camera era exact cum și-ar fi imaginat-o pentru o fetiță de șapte ani – pereți roz, jucării, cărți cu povești. Dar totul părea înghețat în timp, de parcă nimeni nu îndrăznise să miște nimic.
Fereastra era acolo, aceeași fereastră la care o văzuse pe Sofia. Avea un grilaj nou, metalic, prins solid în perete.
„Ea te-a chemat aici,” spuse bătrânul, privind spre fereastră. „Trebuie să fie un motiv.”
Dmitri se apropie de fereastră și privi spre blocul de vizavi, spre propriul său apartament. Din acest unghi, putea vedea perfect fereastra bucătăriei lor.
„Soția mea,” șopti el. „Ea lucrează acasă, e des în bucătărie.”
„Sofia avea o bunică din partea tatălui,” spuse bătrânul. „Înainte să moară, a venit să o vadă. A avut o ceartă urâtă cu mama Sofiei. A amenințat că va lua fetița. A doua zi, Sofia a căzut.”
Dmitri simți un fior rece. „Credeți că bunica… că ar fi putut face ceva la grilaj?”
Bătrânul închise ochii. „Nu știu. Dar de când Sofia a început să apară, am tot căutat orice indiciu. Acum, că te-a adus aici… poate că e un semn.”
În acel moment, Dmitri observă ceva în colțul camerei – o cutie cu jucării, parțial acoperită de o păturică. O umbră părea că se mișcă deasupra ei. Se apropie și ridică păturica.
Sub ea se afla o cutie de metal, de tipul celor în care copiii își păstrează secretele. Era încuiată, dar cheia era lipită cu scotch pe fundul cutiei.
„Asta era cutia ei de secrete,” spuse bătrânul. „Am încercat să o deschid după… după accident. Dar nu am găsit cheia.”
Dmitri îi întinse cutia. Bătrânul o privi uimit, apoi, cu mâini tremurânde, desprinse cheia și o introduse în broască. Înăuntru erau desene, câteva pietricele colorate, o brățară din mărgele și… un telefon vechi.
„Nu știam că avea un telefon,” spuse bătrânul, luându-l în mână. „E al fiicei mele, dar e vechi, nu l-a mai folosit de ani de zile.”
Telefonul era descărcat. Dmitri căută prin cameră și găsi un încărcător compatibil. După câteva minute, telefonul porni. Nu avea cod de blocare.
În galeria foto erau câteva imagini – majoritatea selfie-uri stângace făcute de Sofia. Dar ultimele câteva fotografii erau diferite. Erau imagini neclare, făcute parcă în grabă, ale unor pagini de jurnal. Mărind imaginea, Dmitri putu citi:
„Astăzi bunica Elena a venit din nou când mama era la serviciu. A spus că mă va lua cu ea curând, că mama nu merită să mă aibă. A spus că a găsit o modalitate. Mi-e frică.”
Următoarea pagină era și mai tulburătoare:
„Am văzut-o pe bunica umblând la fereastra mea ieri. Când m-am apropiat, s-a făcut că aranjează perdeaua. Dar am văzut că avea o șurubelniță în mână.”
Dmitri și bătrânul se priviră, șocați.
„Doamne,” șopti bătrânul. „Sofia a încercat să ne spună. A fotografiat jurnalul ei pentru că știa că e în pericol.”
„Trebuie să mergem la poliție,” spuse Dmitri. „Aceste fotografii sunt dovezi.”
În timp ce se pregăteau să plece, Dmitri simți un curent rece de aer, deși fereastra era închisă. Când se întoarse spre fereastră, pentru o clipă, crezu că vede silueta Sofiei, zâmbind ușor, înainte de a dispărea.
În săptămânile următoare, poliția redeschise cazul. Grilajul original fu găsit într-un container de gunoi din apropiere, cu șuruburile slăbite intenționat. Elena, bunica Sofiei, fu interogată și, în cele din urmă, mărturisi. Fusese consumată de ură față de fosta noră și de dorința de a o vedea suferind. Nu intenționase să o ucidă pe Sofia, spuse ea, doar să o rănească suficient încât să poată cere custodia.
Pentru familia Sofiei, adevărul aduse un fel de pace amară. Pentru Dmitri, experiența îi schimbă viața. Începu să acorde mai multă atenție intuiției sale, semnelor subtile din jurul lui.
Iar câteodată, foarte rar, când trecea pe lângă fosta cameră a Sofiei, avea impresia că vede o fetiță făcându-i cu mâna, nu în disperare, ci în semn de rămas bun.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.