„Voi vorbi direct,” a spus Elena, privind intens în ochii lui Andrei. „Am ajuns la o vârstă când nu-mi mai permit luxul de a pierde timpul. Îți propun o înțelegere.”
Andrei a înghițit în sec, neștiind la ce să se aștepte.
„Te-am observat de la prima noastră întâlnire, Andrei. Ești un tânăr inteligent, muncitor și, mai presus de toate, loial familiei tale. Aceste calități sunt rare în ziua de azi.”
Bărbatul a rămas tăcut, încercând să anticipeze unde duce această conversație.
„Situația ta financiară este disperată,” a continuat ea, fără să-i pese că vorbele ei ar putea răni orgoliul tânărului. „Mama ta are nevoie de tratament scump, iar sora ta merită o educație bună. Datoriile tatălui tău cresc cu fiecare zi.”
„Cum știți toate astea?” a întrebat Andrei, surprins de nivelul de detaliu al informațiilor pe care Elena le deținea despre familia sa.
Ea a zâmbit ușor. „Am resurse, Andrei. Și le folosesc pentru a afla tot ce mă interesează. Dar să revenim la propunerea mea.”
Elena s-a ridicat elegant din fotoliu și s-a îndreptat spre fereastră, privind peste grădina imensă a conacului.
„Sunt o femeie singură,” a continuat ea. „Soțul meu a murit acum zece ani. Nu avem copii. Iar nepoții mei așteaptă doar să mor ca să-mi împartă averea. Sunt niște paraziți care nu au făcut nimic pentru a merita ceea ce am construit cu greu.”
S-a întors spre Andrei, cu o expresie hotărâtă pe chip.
„Îți propun să te căsătorești cu mine.”
Cuvintele au lovit ca un trăsnet. Andrei s-a ridicat brusc, aproape răsturnând ceașca de ceai de pe măsuța de lângă el.
„Doamnă Elena, eu… nu înțeleg… Adică… dumneavoastră și eu? E o diferență de…”
„Patruzeci și opt de ani? Da, sunt conștientă,” l-a întrerupt ea cu un gest al mâinii. „Nu-ți propun o căsătorie bazată pe dragoste sau pasiune, Andrei. Îți ofer un contract. Un parteneriat avantajos pentru amândoi.”
A revenit la fotoliul său și a continuat pe un ton de afaceri.
„În schimbul numelui tău și al prezenței tale ocazionale la evenimente sociale, îți voi asigura tratamentul complet al mamei tale la cele mai bune clinici din Europa. Voi plăti educația surorii tale, inclusiv facultatea de medicină veterinară pe care și-o dorește. Și, bineînțeles, voi acoperi toate datoriile lăsate de tatăl tău.”
Andrei s-a așezat înapoi pe scaun, simțindu-se amețit.
„De ce eu? De ce nu… oricine altcineva? Sunt sigur că mulți bărbați ar accepta acest… aranjament.”
Elena a zâmbit. „Pentru că nu vreau ‘oricine altcineva’, Andrei. Te vreau pe tine. Am nevoie de cineva inteligent, demn și integru. Cineva care nu va încerca să mă manipuleze sau să mă înșele. Cineva care înțelege valoarea unui contract și respectă termenii săi.”
După o pauză, a adăugat: „Și mai am un motiv. Dar despre asta vom discuta după căsătorie.”
Andrei a petrecut următoarele ore într-o stare de confuzie totală. Pe de o parte, propunerea Elenei rezolva toate problemele lui financiare. Mama sa ar primi tratamentul de care avea disperată nevoie, iar Clara și-ar putea urma visul. Pe de altă parte, ideea de a se căsători cu o femeie cu aproape cincizeci de ani mai în vârstă decât el părea absurdă.
Dar când s-a întors acasă și a văzut-o pe mama sa tușind sânge în batistă, încercând să ascundă acest lucru de Clara, decizia a devenit clară.
Trei zile mai târziu, Andrei Ionescu a devenit soțul Elenei Mihăilescu într-o ceremonie discretă, cu doar câțiva martori. Vestea s-a răspândit rapid, stârnind un scandal monden și multe speculații despre motivele tânărului.
Așa cum promisese, Elena a aranjat imediat transferul mamei lui Andrei la o clinică privată din Elveția, specializată în tratamentul tipului specific de cancer de care suferea. Clara a fost înscrisă la un liceu privat cu profil științific, pregătind-o pentru viitoarea carieră în medicină veterinară.
Viața lui Andrei s-a transformat complet. S-a mutat în conacul Elenei, unde avea propria suită de camere. Relația lor era cordială și respectuoasă, dar Andrei nu putea să nu observe privirea distantă a soției sale, ca și cum aștepta ceva, sau avea un secret pe care nu era pregătită să-l împărtășească.
Șapte zile după căsătorie, în timp ce luau micul dejun pe terasa conacului, Elena a pus jos ceașca de ceai și l-a privit pe Andrei cu o intensitate care l-a făcut să se oprească din mâncat.
„Cred că a venit timpul să-ți spun adevăratul motiv pentru care te-am ales, Andrei.”
Tânărul a simțit cum i se strânge stomacul. Ce putea fi? Oare îl păcălise în vreun fel? Era totul o capcană elaborată?
„Medicii mi-au dat șase luni de viață,” a spus Elena cu o voce liniștită, ca și cum ar fi comentat despre vreme. „Cancer pancreatic, stadiul terminal. Nu există tratament.”
Andrei a înmărmurit. Nu se așteptase la asta.
„Dar… de ce nu mi-ai spus? De ce să te căsătorești cu mine dacă…?”
Elena a zâmbit cu tristețe. „Pentru că am nevoie de un moștenitor, Andrei. Nu pentru avere – asta este doar un bonus pentru tine. Am nevoie de cineva care să continue munca vieții mele.”
A deschis un dosar aflat lângă ea și l-a împins spre Andrei.
„Acesta este proiectul la care am lucrat în secret ultimii zece ani. O rețea de clinici pentru copiii din familii defavorizate, care să ofere tratament gratuit pentru boli grave. Am finanțat cercetarea, am construit infrastructura, dar nu am apucat să văd proiectul finalizat.”
Andrei a răsfoit dosarul, uimit de amploarea viziunii Elenei.
„Vreau să preiei acest proiect, Andrei. Să-l duci la bun sfârșit. Să ajuți mii de copii care altfel nu ar avea nicio șansă. Copii ca sora ta.”
„Dar… de ce eu? Nu sunt doctor, nu am experiență în administrarea unor astfel de proiecte.”
„Ai inimă, Andrei. Și minte. Restul se poate învăța. De aceea vreau să începem imediat. În următoarele luni, îți voi preda tot ce știu. Te voi prezenta tuturor contactelor mele. Te voi învăța să navighezi în lumea afacerilor și a filantropiei.”
Elena s-a aplecat spre el, luându-i mâna între palmele ei îmbătrânite.
„Cererea mea neobișnuită este aceasta: vreau să-mi promiți că vei dedica următorii zece ani din viața ta acestui proiect. Că vei face tot ce îți stă în putință pentru a-l transforma în realitate.”
Andrei a rămas fără cuvinte, copleșit de încrederea pe care această femeie remarcabilă o avea în el – un străin, un student sărac care, cu o săptămână în urmă, nu știa dacă va supraviețui lunii.
„De ce nu ți-ai ales unul dintre nepoți? Ei sunt familia ta,” a întrebat el în cele din urmă.
Elena a râs amar. „Nepoții mei sunt preocupați doar de următoarea petrecere și ultimul model de mașină sport. Niciunul dintre ei nu a manifestat vreodată cel mai mic interes pentru munca mea filantropică. Te-am ales pe tine pentru că am văzut în ochii tăi aceeași determinare pe care am avut-o și eu la vârsta ta. Aceeași dorință de a face o diferență.”
După o lungă tăcere, Andrei a încuviințat din cap.
„Accept cererea ta, Elena. Îți promit că voi face tot ce îmi stă în putere pentru a-ți onora viziunea.”
În următoarele patru luni, Elena l-a introdus pe Andrei în toate aspectele imperiului său. Zi după zi, l-a învățat secretele construirii și administrării unui imperiu de afaceri și filantropie. I-a prezentat investitorii, partenerii și beneficiarii muncii sale. L-a instruit în problemele juridice, financiare și etice ale conducerii unor astfel de proiecte.
În ciuda bolii care o slăbea văzând cu ochii, Elena păstra o claritate mentală și o determinare care îl uimeau pe Andrei. Iar pe măsură ce o cunoștea mai bine, a început să simtă față de ea un respect profund și o afecțiune autentică.
Când Elena a murit, cinci luni mai târziu, Andrei a plâns sincer. Nu pentru averea pe care o moștenise, ci pentru mentorul și prietenul pe care îl pierduse.
La înmormântare, nepoții Elenei au privit cu resentiment cum tânărul soț primea condoleanțe de la cei mai influenți oameni din țară. Mulți șușoteau despre „vânătorul de avere” care păcălise o bătrână vulnerabilă.
Dar Andrei știa adevărul. Nu el o păcălise pe Elena. Ea îl alesese cu bună știință, văzând în el potențialul de a continua ceea ce ea începuse.
Un an mai târziu, prima clinică din rețeaua „Elena Mihăilescu” și-a deschis porțile. La ceremonia de inaugurare, Andrei stătea în fața clădirii moderne, alături de mama sa complet recuperată și de Clara, acum studentă în primul an la Facultatea de Medicină Veterinară.
„Nu mi-am imaginat niciodată că viața mea va lua această turnură,” i-a spus el surorii sale, privind placa comemorativă cu numele Elenei. „Dar cred că uneori, destinul ne așează în calea oamenilor care ne pot schimba viața complet.”
„Crezi că a știut?” a întrebat Clara. „Încă de la început, crezi că a știut că vei continua ce a început ea?”
Andrei a zâmbit, amintindu-și privirea pătrunzătoare a Elenei din prima seară când s-au întâlnit.
„Da, cred că a știut. Elena Mihăilescu nu lăsa nimic la voia întâmplării.”
În buzunarul interior al sacoului său, Andrei păstra un bilețel găsit între documentele Elenei după moartea ei. Era scris cu mâna ei fermă și conținea doar câteva cuvinte:
„Alege bine, pentru că moștenirea ta nu sunt banii, ci faptele tale. Găsește pe cineva care să continue ce ai început, așa cum eu te-am găsit pe tine.”
Andrei s-a întrebat dacă într-o zi va găsi și el pe cineva căruia să-i predea torța, continuând lanțul binelui început de Elena Mihăilescu, femeia care i-a oferit cea mai neobișnuită cerere și cel mai prețios dar – scopul unei vieți.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.