Ardeii sunt unele dintre cele mai sănătoase legume, oferind organismului uman vitamine, antioxidanți și minerale. Compoziția naturală a ardeilor oferă nutrienți care au puteri medicinale asupra sănătății umane, fie că vorbim despre ardeii grași, kapia, iuți sau gogoșari.
Deși cea mai bună modalitate de consum este în stare crudă, ardeii pot fi consumați și gătiți sau murați, fără să își piardă în totalitate proprietățile curative.
Beneficiile ardeilor: Una intre cele mai importante surse de vitamina C, ardeii întrec până și citricele în acest domeniu. Conform specialiștilor, toate soiurile de ardei conțin vitamina C în cantități enorme. Ardeiul verde are de două ori mai multă vitamina C decât citricele, iar ardeiul roșu iute conține cu 330% mai multă vitamina C decât o portocală.
În compoziția a 100 de grame de ardei, regăsim: 125 de mg de vitamina C, însemnând 100% din doza zilnică recomandată, 0,8 mg de vitamina B6 si 0,45 mg de vitamina K. De asemenea, ardeiul mai conține și vitamina A și beta-caroten, antioxidantul care contracarează efectele radicalilor liberi și reduce daunele pe care aceștia le produc arterelor, nervilor și țesuturilor.
Beta-carotenul, alături de vitamina C, luptă împotriva cataractei, asigurând și necesarul de fitonutrienți precum luteina și zeaxantina. Acești fitonutrienți luptă împotriva degenerescentei maculare, principala cauză de orbire la persoanele în vârstă.
Cum se mai pot folosi ardeii: Gogoșarii se pot folosi în obținerea unei tincturi foarte utilă în calmarea şi vindecarea suferinţelor cauzate de artrită, gută sau lombalgii. Aceasta se poate aplica sub formă de frecţii sau ca unguent pe părţile dureroase. De asemenea, puteți pune gogoșari la macerat în ulei de măsline, timp de zece zile. Cu ajutorul acestei soluții, puteți vindeca durerile de gât și răgușeala. În plus, uleiul mai are rolul de a calma entorsele.
Gogoșarii mai pot fi utilizați și în cazul altor afecțiuni, precum diareea, tusea măgărească, reumatismul. Atunci când sunt murați, gogoșarii ajută la arderea grăsimilor şi la tranzit. Dacă adăugăm scorțișoară atunci când murăm gogoșarii, vor fi eficienţi în litiază şi insuficienţă renală. Ardeii kapia sunt cei mai bogați în beta-carosen.