Rețetă gustoasă de post, simplă, cu ingrediente la îndemână.
Ingrediente necesare:
1 kg ciuperci
1 ceașcă ulei
5 cepe mari
1 căpățână de usturoi
2 linguri de făină
1 ceașcă de apă
1 legătură de mărar
1 legătură de pătrunjel
sare, piper, 2 foi de dafin
Cum se prepară?
Se spală ciupercile, se taie felii și se fierb. Într-o cratiță se călește ceapa în ulei, adăugându-se de la început jum. de ceașcă de apă.
Când ceapa devine gălbuie, se adaugă făina, se amestecă continuu și se toarnă câte puțină apă până se obține un sos de consitență potrivită.
Se pune usturoiul tăiat mărunt, sarea, piperul, foile de dafin și ciupercile. Se ține pe foc mic încă 5 minute amestecând să nu se lipească.
La sfârșit se adaugă verdeața… Poftă bună!