— Bunico, mă mărit, trebuie să eliberezi apartamentul — a anunțat nepoata. Ea încă nu știa ce o așteaptă…
— Bunico! — în cameră a intrat val-vârtej o tânără brunetă, de nouăsprezece ani, cu părul lung și zâmbetul larg. — Dormi?
— Nu, scumpa mea, sunt trează, — spuse Tamara, așezându-se cu grijă pe pat, vizibil neliniștită.
— Mă mărit! — anunță Nadia cu entuziasm, aproape țopăind de bucurie.
— Cum adică te măriți?! — izbucni bătrâna, bătând din palme de uimire. — Dar studiile tale?
— Bunico, la ce-mi mai trebuie facultate? — se strâmbă fata, încrucișându-și brațele la piept. — Oricum nu mă văd predând la catedră.
— Și cum ai de gând să trăiești mai departe? — întrebă Tamara, fixându-și ochelarii.
— Foarte simplu! Ți-am zis, mă mărit, — repetă Nadia, vizibil iritată de întrebările bunicii.
— Crezi că soțul tău te va întreține o viață întreagă? — clătină din cap bătrâna. — Și dacă pleacă?
— Unde să plece? — râse fata, jucându-se cu o șuviță de păr. — E vai de capul lui, n-are bani nici să-și cumpere un ceas.
— Și tu te consideri o partidă bună, de s-ar agăța cineva de tine pentru avere? — comentă bătrâna, cu un aer amar.
— Normal că sunt! — replică Nadia, brusc mai serioasă. — De fapt, despre asta voiam să vorbesc cu tine.
Cuvintele fetei au făcut-o pe Tamara să tresară. În adâncul sufletului, știa ce urmează.
— Bunico, acum că mă mărit, va trebui să eliberezi apartamentul. Este al meu, după cum știi, — spuse Nadia, așezându-se nonșalant pe marginea mesei.
— Ce apartament? — se încruntă Tamara.
— Ăsta. Mi l-ai dăruit, — răspunse fata, începând să mestece gumă zgomotos.
— Ți l-am promis cu condiția ca el să rămână al tău după ce eu nu voi mai fi, — zâmbi trist bătrâna.
— Nu e vina mea că tu încă trăiești, iar eu mă mărit. Nu? — spuse Nadia, sărind de pe masă și ridicând din umeri.
— Dar eu n-am unde să mă duc, — rosti bătrâna, cu vocea tremurândă.
Nadia făcu o bulă mare din gumă, o sparse zgomotos și declară…
— N-ai unde? Nu-i problemă, te duci la azil, ca toți bătrânii. Am văzut unul ok, aproape de oraș, ai chiar și televizor în cameră.
Tamara a simțit cum lumea i se destramă. Fata pe care o crescuse, pe care o învățase să meargă, să citească, să viseze… o trimitea la azil. În acea noapte, bătrâna nu a închis un ochi.
Două zile mai târziu, în timp ce împacheta hainele în tăcere, s-a auzit soneria de la ușă. Era avocatul familiei. Cu un dosar în mână.
— Bună ziua, doamnă Tamara. Știu că nu e momentul potrivit, dar trebuie să discutăm despre testamentul soțului dumneavoastră.
— Ce testament? — întrebă bătrâna, nedumerită.
— Soțul dumneavoastră a prevăzut totul. Apartamentul este, legal, trecut în proprietatea dumneavoastră pe viață. Iar clauza „de donație viitoare” către nepoată este nulă, cât timp sunteți în viață și doriți să locuiți aici.
Nadia, aflată în cameră, încremeni.
— Adică… nu poate să mă dea afară? — întrebă ea, înghițind în sec.
— Exact. Nu poate.
În ziua aceea, Nadia a plecat trântind ușa. Nu s-a mai întors… decât peste câteva luni.
Cu ochii în pământ, a intrat din nou în apartament.
— Bunico… am greșit. M-a părăsit. N-am pe nimeni. Și… nici nu știu dacă mai am pe cineva.
Tamara s-a uitat la ea. Era aceeași fată, dar cu o privire schimbată.
— Ai pe mine, draga mea. Dar dacă vrei să rămâi, va trebui să înveți ce înseamnă respectul.
Și astfel, încetul cu încetul, relația lor s-a reclădit. Nadia s-a întors la facultate, și-a găsit un job part-time, iar seara își bea ceaiul pe balcon, lângă bunica ei, privind împreună răsăritul.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”