Anca s-a grăbit să meargă în cafenea în timpul pauzei și și-a văzut soțul cu o altă femeie… A decis să le dea o lecție amândurora…
Anca ieși grăbită din clădirea biroului, cu pașii apăsați și mintea răvășită. Încă o zi de lucru plină de stres, deadline-uri și nervi întinși la maximum. Se întreba dacă șeful ei chiar avea nevoie de acel raport fix azi. Poate că nu, dar nu mai conta.
Tot ce voia acum era câteva clipe de liniște. Așa că se hotărî să treacă pe la cafeneaua ei preferată din centrul Clujului. Își imagina deja aroma cafelei proaspete și gustul răcoritor al unei salate grecești. Măcar atât merita.
Când păși în cafenea, aceasta era aproape goală. Aerul era parfumat de cafea proaspăt măcinată, iar lumina caldă din tavan îi mângâia chipul obosit. Se îndrepta spre masa ei obișnuită când, brusc, zări ceva ce o făcu să încremenească. La una dintre mese, stătea soțul ei, Ionuț. Și nu era singur.
În fața lui, o femeie cochetă, cu părul blond platinat și o rochie mulată care părea scoasă dintr-o vitrină de lux. Purta bijuterii scumpe care sclipeau discret, iar machiajul îi era perfect aplicat.
Cei doi râdeau zgomotos, iar ea îl atingea familiar peste mână, într-un gest clar de flirt. Ionuț se apleca spre ea, îi spunea ceva la ureche, iar femeia chicotea.
Anca simți cum totul din ea se învârte. O clipă se gândi să meargă direct la ei, să se confrunte cu amândoi în văzul lumii. Un scandal în toată regula. Dar instinctul ei de femeie rănită se opri brusc. Nu. Prea ușor. Prea banal.
Inspiră adânc și se așeză strategic la o masă din colț, cu vedere directă spre trădători. Comandă salata grecească și cafeaua, dar nici nu se atinse de ele. Scoase telefonul și formă numărul lui Ionuț.
Telefonul de pe masa lor vibra. Ionuț aruncă o privire scurtă la ecran, apoi îl puse pe silențios, prefăcându-se că nu s-a întâmplat nimic. Anca își mușcă buza și zâmbi ușor. „Aha, deci chiar nu vrei să răspunzi… Ce importantă conversație ai, nu-i așa?”
Îi studia atent. Fiecare mișcare, fiecare privire. Inelul masiv de pe degetul celeilalte femei o făcu să strângă șervețelul între degete până îl rupse. Imagini din trecut îi fulgerau prin minte. Primul lor dans. Primele promisiuni. Seara în care el i-a spus că nu va iubi pe altcineva. Minciuni?
În acel moment, un bărbat trecu pe lângă masa ei. Înalt, bine îmbrăcat, cu un zâmbet de reclame și o expresie relaxată. Anca avu o revelație. Zâmbi cu o scânteie în ochi și ridică mâna hotărâtă.
— „Vă rog, mă puteți ajuta cu ceva?” îl opri ea.
Bărbatul se întoarse surprins, dar curios.
— „Desigur, cu ce vă pot fi de folos?”
— „Știu că pare puțin ciudat, dar… am nevoie de o favoare rapidă.”
Bărbatul râse scurt, intrigat, dar se așeză politicos la masa Ancăi.
— „Sunt Adrian,” spuse el, întinzând mâna.
— „Anca,” răspunse ea, strângând-o ferm. „Aș vrea să te prefaci pentru câteva minute că ești iubitul meu. Doar… joacă puțin teatru, atât.”
Adrian ridică o sprânceană, dar părea amuzat de situație.
— „Mă tem că sunt destul de bun la teatru. Măcar să-mi spui de ce facem asta.”
— „Soțul meu e acolo… cu altcineva. Și eu vreau să-i arăt că n-a pierdut doar o femeie, ci o femeie care știe cât valorează.”
Adrian înclină capul cu respect.
— „Asta e o cauză nobilă. Să-i dăm drumul.”
Ceea ce a urmat a fost o mică scenetă perfect jucată. Anca râdea zgomotos la glumele lui Adrian, îl atingea ușor pe braț, iar el o privea ca și cum între ei ar fi fost o poveste de dragoste intensă. Din când în când, arunca scurte priviri spre masa lui Ionuț, care deja părea neliniștit.
După vreo zece minute, Ionuț se ridică, scuzându-se de la blondă, și se apropie de masa Ancăi.
— „Anca… putem vorbi un minut?”
— „Mă tem că nu,” răspunse ea zâmbind calm. „Suntem în mijlocul unei întâlniri. Poate altă dată.”
Ionuț rămase fără replică și se retrase vizibil jenat. Anca se simțea mai bine decât o făcuse în ultimele luni.
Ceea ce nu știa era că Adrian chiar era actor. După acea scenă improvizată, cei doi au început să vorbească mai des. Iar câteva luni mai târziu, Anca și Adrian ieșeau împreună la o adevărată întâlnire. De data asta, fără teatru. Doar cu sinceritate și începuturi noi.
Pentru prima oară după mult timp, Anca nu mai privea înapoi. Iar viața chiar începea să-i pară mai colorată.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”