Pe ecran, patul Anei nu mai arăta la fel. Nu era nimic spectaculos la început. Cearșaful era la locul lui. Perna ei mică, cu husa roz, era unde o lăsasem. Ana dormea pe o parte, cu genunchii ușor strânși la piept.
Dar ocupa doar jumătate de pat. Cealaltă jumătate… era apăsată.
Salteaua era lăsată în jos, clar, ca și cum cineva greu s-ar fi întins acolo.
Am simțit cum mi se usucă gura.
Mi-am apropiat telefonul de față, încercând să văd mai bine. Camera nu arăta nicio siluetă. Nimic clar. Doar urma unui corp invizibil, ca o adâncitură care nu ar fi trebuit să existe.
În clipa următoare, Ana s-a mișcat.
A oftat în somn și s-a lipit mai mult de marginea patului, ca și cum ar fi fost împinsă. Atunci am început să plâng.
Nu tare. Fără sunet. Lacrimile curgeau singure. Am fugit spre camera ei.
Am deschis ușa brusc, aprinzând lumina.
Ana s-a speriat și s-a ridicat în capul oaselor.
— Mamă?
Patul era… normal.
Perfect drept. Nicio urmă. Nicio adâncitură. Am luat-o în brațe fără să spun nimic. Tremuram toată.
În noaptea aceea, Ana a dormit cu mine și cu Andrei. Dimineața, i-am spus tot.
De data asta, Andrei n-a mai râs.
A verificat ușile. Ferestrele. Dulapurile. A mutat patul, a verificat salteaua, a dat jos camera.
Nimic. În zilele următoare, Ana n-a mai dormit singură.
Și, încet-încet, a început să doarmă liniștită. La o săptămână după aceea, am dus camera la un specialist, convinsă că a fost o eroare.
Bărbatul s-a uitat lung la mine și a spus:
— Doamnă… camera a funcționat perfect. N-a fost nicio defecțiune.
— Atunci ce a fost? am întrebat, cu un nod în gât.
A ridicat din umeri.
— Uneori, lucrurile care nu se văd… apasă cel mai tare.
Ne-am mutat din casa aceea câteva luni mai târziu. Ana e bine acum. Are zece ani. Râde mult. Doarme liniștită.
Dar, din când în când, când trecem pe lângă vechea casă, mă strânge de mână și îmi spune:
— Mamă… acolo chiar nu eram singură.
Și o cred. Pentru că unele mame nu au nevoie de dovezi. Le simt.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.