Dimineața l-a prins cu ochii deschiși, privind tavanul dormitorului. La șase fix, s-a ridicat din pat, cu o senzație grea în stomac.
Cafeaua avea gust amar. Nici măcar nu se atinsese de micul dejun.
La șapte fără zece, Elena a apărut în pragul bucătăriei. Părea și mai obosită decât el.
— V-ați odihnit? a întrebat încet.
Alexandru a zâmbit scurt.
— Deloc.
Hai, spune.
Elena s-a așezat pe scaun, cu mâinile strânse în poală.
— Oamenii de aseară nu erau hoți obișnuiți.
Sunt trimiși de un om pe care dumneavoastră îl cunoașteți… doar că nu așa cum credeți.
Alexandru a simțit cum i se strânge maxilarul.
— Vorbește clar.
Elena a tras aer adânc în piept.
— Acum zece ani, tata a lucrat la una dintre fabricile dumneavoastră. A descoperit niște fraude. Niște hârtii cu datorii, firme fantomă, bani mutați prin conturi. Când a vrut să vorbească, a fost găsit „accidental” pe șantier.
Alexandru a simțit cum i se face frig.
— Nu știam nimic despre asta.
— Știu, a spus ea repede. Nu dumneavoastră ați făcut asta. Dar asociatul dumneavoastră… domnul Ionescu.
Numele a căzut ca un trăsnet.
— Ionescu e ca un frate pentru mine.
— Pentru mine e omul care mi-a distrus familia, a spus Elena cu voce stinsă. Iar acum, când a aflat că vreți să vindeți pachetul majoritar, se teme că o să scoateți la lumină totul.
Alexandru s-a ridicat brusc.
— De asta erau aici?
— Da. Crede că aveți documente. Și nu se va opri până nu le găsește.
Tăcerea dintre ei era grea.
— De ce m-ai ajutat? a întrebat el, în cele din urmă. Puteai să pleci. Sau să te bucuri că sunt în pericol.
Elena l-a privit drept în ochi.
— Pentru că nu sunteți ca el. Pentru că v-am văzut cum vorbiți cu oamenii, cum ajutați fără să faceți spectacol. Și pentru că tata ar fi vrut adevărul, nu răzbunare.
Alexandru a simțit ceva ce nu mai simțise de ani de zile: rușine.
În acea zi, a sunat un avocat. Apoi altul. A scos la lumină acte, conturi, dovezi.
Într-o lună, ancheta a început. Ionescu a fost reținut. Afacerea a fost curățată din temelii.
Elena a plecat din casa lui, dar nu din viața lui. A primit sprijin să-și termine studiile. Un apartament modest, plătit din banii lui.
Într-o dimineață, Alexandru s-a oprit în fața unei oglinzi și a realizat ceva simplu și dureros:
Nu averea îl salvase. Nu puterea. Ci curajul unei femei care i-a spus, la timp, să tacă. Și să asculte.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.