Mama bătea cu pumnii în ușă atât de tare, încât pereții garsonierei vibrau.
— Andreea! Deschide imediat!
Am înghețat. Vocea ei era ascuțită, furioasă, exact cum o știam din copilărie. Numai că acum nu mai aveam șaisprezece ani.
M-am apropiat încet de vizor.
Ea stătea pe hol împreună cu Mara. Mama avea părul ciufulit și o geantă mare pe umăr. Mara plângea.
Iar lângă ele erau doi polițiști.
Mi s-a tăiat respirația.
Unul dintre polițiști a bătut calm.
— Domnișoară Andreea Popescu? Putem vorbi puțin?
Am deschis doar cât să pun lanțul.
Mama a început imediat:
— Uitați-vă la ea! Și-a abandonat familia! Mi-a luat cheia, nu răspunde la telefon, cred că are probleme!
Probleme.
Am simțit cum mă ia amețeala.
Ani întregi în care muncisem până îmi tremurau mâinile. Ani în care trimisesem bani fără să întreb nimic. Ani în care mâncam covrigi ca să poată Mara să meargă la meditații.
Și acum eu eram „problema”.
Polițistul mai în vârstă s-a uitat la mine atent.
— Doamna spune că este îngrijorată pentru dumneavoastră.
Am râs scurt. Un râs gol.
— E îngrijorată pentru bani, nu pentru mine.
Mama s-a înroșit imediat.
— Cum vorbești cu mine?!
Pentru prima dată în viață, n-am mai simțit frică.
Doar oboseală.
Mara stătea în spate, cu ochii în pământ. Avea aproape optsprezece ani și, pentru prima dată, părea că vede și ea adevărul.
— Andreea… a șoptit ea. Mama a zis că ai înnebunit.
Cuvântul ăla m-a lovit mai tare decât orice.
Am privit-o direct.
— Nu. Doar că m-am săturat.
S-a făcut liniște pe hol.
Le-am spus polițiștilor tot. Cum munceam de mică. Cum trimiteam bani lunar. Cum mama nu venise niciodată la zilele mele importante. Cum nici la absolvire n-a venit.
Unul dintre polițiști s-a uitat spre mama cu o expresie care s-a schimbat imediat.
— Doamnă, fiica dumneavoastră este adult. Dacă nu dorește contact, trebuie să respectați asta.
Mama a început să plângă teatral.
— După tot ce am făcut pentru ea…
Atunci ceva din Mara s-a rupt.
— Ce ai făcut, mamă? a spus ea încet.
Toți am rămas nemișcați.
Mara și-a șters lacrimile.
— Ea mi-a plătit telefonul. Ea mi-a dat bani de liceu. Ea mi-a cumpărat rochia de majorat.
Mama a încercat să o întrerupă.
— Taci.
Dar Mara a continuat:
— Și nici măcar n-ai fost la absolvirea ei…
Cuvintele au căzut greu pe holul îngust.
Pentru prima dată, mama nu mai avea control.
Polițiștii au schimbat o privire și au făcut un pas înapoi.
— Cred că situația e clară, a spus unul dintre ei.
Mama și-a luat geanta și s-a apropiat de mine.
Pentru o secundă, am crezut că o să mă îmbrățișeze. Că o să spună ceva normal. Ceva matern.
Dar ea doar a șoptit printre dinți:
— O să regreți.
Și a plecat.
Mara a rămas câteva secunde în urmă.
Apoi s-a apropiat timid de ușă.
— Andreea… eu chiar voiam să vin la absolvire. Mama mi-a zis că nu mă vrei acolo.
Am simțit cum mă ustură ochii.
Ea a scos din geantă o cutie mică, puțin șifonată.
— Ți-am luat asta atunci…
Înăuntru era o cană albă pe care scria stângaci: „Sunt mândră de tine.”
Atât.
Nimic scump.
Nimic perfect.
Dar era primul lucru primit vreodată care venea din iubire.
Am început să plâng chiar acolo, pe hol.
Mara m-a îmbrățișat strâns.
Și, pentru prima dată după foarte mulți ani, nu m-am mai simțit singură.
În seara aceea am băut cafea din cana aia ieftină, stând pe podeaua garsonierei mele mici.
Telefonul era liniștit.
Ușa era încuiată.
Iar pentru prima dată în viața mea, liniștea nu mai durea.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.