Odată cu înaintarea în vârstă, procesul intern de reparare a ADN-ului este tot mai greoi. În încetinirea îmbătrânirii afinele au un rol important întrucât ajută la repararea celulelor afectate.
Afinele sunt produse fitomedicinale de mare valoare și se foloseau în scop terapeutic încă din antichitate. Au proprietăți tonice vasculare, antibacteriene, regeneratoare hepatice și hipoglicemiante, menținând sănătatea creierului și inimii.
Un studiu de la Departamentul de Agricultură al SUA demonstrează că afinele conțin compuși care întârzie procesul de îmbătrânire. De astfel, extrasul de afine este atât de puternic încât poate crește durata de viață cu 28%, echivalentul a 22 de ani.
Aceste fructe conțin antioxidanți puternici care susțin și stimulează procesul de reparare a ADN-ului și care acționează direct asupra genelor asociate cu îmbătrânirea, astfel crescând longevitatea.
Aceștia neutralizează daunele radicalilor liberi, reduc stresul oxidativ la nivel profund (asupra celulelor și țesuturilor) și stimulează genele responsabile de protejarea celulelor.
Afinele se pot consuma în stare proaspătă sau se pot procura congelate, alături de alte fructe de pădure. Decongelate, se pot folosi la prepararea sucurilor cu un aport deosebit de vitamine.