Statisticile arată că unul din douăzeci de adulți suferă de depresie, care este o boală a sufletului generată în principal de emoțiile negative puternice.
Atât stările de astenie sau melancolie, cât și cele de depresie ușoară pot fi alungate, din fericire, cu ajutorul plantelor din natură.
Combinate, sunătoarea și busuiocul reprezintă un adjuvant excelent în depresie, nevroză și depresie anxioasă.
Această combinație s-a dovedit a fi foarte utilă împotriva stărilor de depresie, de melancolie sau de astenie. Administrarea acestui amestec de plante are capacitatea de a stabiliza emoțiile, de a facilita o mult mai bună exprimare a sentimentelor și a individualității în general și de a îndepărta anxietatea.
Busuiocul este un stimulent nervos și un tonic excelent. Are acțiune ușor euforizantă și echilibrantă și înviorătoare asupra stării psihice, mărește capacitatea de control asupra emoțiilor și reduce sensibilitatea la stres.
Principiile active din busuioc au rolul de a ajuta la o mai bună oxigenare celulară, ceea ce permite organismului și sistemului nervos central să se adapteze la condițiile de stres.
Sunătoarea previne eficient atacurile de panică, ajută la ținerea sub control a emoțiilor negative, induce o stare de tonus psihic și mental care ține apoi în control senzația de frică, și ameliorează fobiile.
În plus, această plantă s-a dovedit a fi eficientă și în reducerea intensității și frecvenței tulburărilor obsesiv-compulsive, acționând benefic în cazul persoanelor suferinde de pesimism și de tristețe și în cazul celor care suferă de insomnii cauzate de suferințe psihice.
Tratamentul cu sunătoare și busuioc: Se prepară un amestec din proporții egale de pulbere de sunătoare și pulbere de busuioc.
Se ia câte o linguriță de patru-șase ori pe zi, timp de opt săptămâni, după care se face o pauză de două săptămâni. După această pauză, tratamentul se poate relua. Pulberea trebuie să fie cât mai fin cernută, pentru a evita rănirea mucoasei bucale, și trebuie să fie ținută sub limbă, timp de zece minute înainte de a fi înghițită cu un pic de ceai sau apă.
Contraindicații și precauții: Acest tratament este contraindicat persoanelor care iau deja medicamente chimice împotriva tahicardiei, depresie, tulburărilor de concentrație și împotriva anxietății.
A nu se consuma busuioc cu două săptămâni înainte de orice intervenție chirurgicale, întrucât poate duce la sângerare excesivă.