Ușa s-a închis cu zgomot, iar vocile care au urmat au făcut-o pe Elena să înghețe.
— Am ajuns, mamă, a spus o voce pe care o cunoștea prea bine.
Era Andrei.
Inima i s-a strâns ca într-un clește. A auzit pași siguri, scaune trase, râsete forțate. O altă voce feminină, subțire, a chicotit.
— Sper că nu ne vede nimeni, a spus femeia.
— Stai liniștită, a răspuns Andrei. Am vorbit cu administratorul. Ne lasă sala mică, discret.
Elena simțea cum îi amorțesc mâinile. Respira cu greu. Nu îndrăznea să se miște.
— Andrei, ești sigur că faci ce trebuie? a întrebat femeia.
— Sigur. După nuntă rezolv tot. Elena e bună, muncitoare… dar naivă. Apartamentul e pe numele meu, creditul îl plătim „împreună”, iar tu… tu ai răbdare puțin.
Elena a simțit cum i se taie picioarele, de parcă ar fi căzut într-un gol.
— Și nunta? a întrebat femeia.
— Nunta e pentru lume. Pentru mama. Pentru aparențe. După aia, vedem noi.
Chelnerița a apărut lângă paravan, cu fața tensionată. I-a făcut semn Elenei să mai aștepte.
— Știi, a continuat Andrei, ea chiar crede că suntem o familie fericită. A plătit deja avansul: 18.000 de lei pentru restaurant, 6.000 pentru rochie… tot.
Elena a strâns din dinți. Fiecare cuvânt era o palmă.
— Hai să ciocnim, a spus femeia. Pentru viitorul nostru.
Sunetul paharelor lovindu-se a fost picătura finală.
Chelnerița a tras ușor paravanul.
— Acum, a șoptit.
Elena s-a ridicat. Picioarele îi tremurau, dar mersul îi era hotărât. A ieșit dintre paravan și a pășit în sală.
— Viitorul vostru? a spus calm, dar cu voce clară.
Andrei s-a întors. Fața i s-a albit complet.
— Elena?!
Femeia de lângă el s-a ridicat speriată.
— Se pare că ați uitat ceva, a continuat Elena. Că eu nu sunt oarbă. Și nici proastă.
A scos din geantă plicul cu documentele.
— Contractul de credit. Avansurile. Totul e pe numele meu. Și se anulează. Azi.
Doamna de la masă s-a uitat la Andrei, furioasă.
— Mi-ai spus că nu știe!
— Se pare că acum știe, a intervenit chelnerița, ferm. Și nu e prima care plânge din cauza ta.
Sala a amuțit.
Elena și-a pus geanta pe umăr.
— Nunta e anulată. Nu peste o săptămână. Acum.
S-a întors și a plecat. Fără lacrimi. Fără țipete.
Afară, aerul rece i-a umplut plămânii. A urcat în Kia ei vechi, a pornit motorul și, pentru prima dată după mult timp, a zâmbit.
Nu pentru că nu o durea. Ci pentru că se salvase la timp. Și uneori, exact asta e adevărata fericire.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.