Casa Iuliei era mică. O curte îngustă, câteva ghivece cu mușcate și o bancă veche din lemn sprijinită lângă gard. Emil a rămas câteva secunde nemișcat.
Nu știa de ce era atât de emoționat. A bătut ușor în poartă.
Nimic. A mai încercat o dată. Din interior s-au auzit pași grăbiți și vocea unui copil.
— Mamă, cine e?
Emil a încremenit.
Copil?
Iulia nu pomenise niciodată că are copii.
Ușa s-a deschis încet.
În fața lui a apărut un băiețel de vreo 10 ani, slab, cu părul ciufulit și un hanorac prea mare pentru el.
Când l-a văzut pe Emil, copilul a făcut ochii mari.
— Dumneavoastră sunteți domnul Emil?
Bărbatul a clipit surprins.
— Da… mama ta e acasă?
Băiatul a ezitat câteva secunde.
— Mama e la muncă… dar puteți intra dacă vreți.
Emil a intrat încet.
Înăuntru era curat, dar sărăcia se vedea peste tot. Mobilă veche, pereți cojiți și un frigider mic care bâzâia obosit într-un colț.
Dar ceea ce i-a atras atenția imediat au fost desenele lipite pe pereți.
Unele reprezentau o casă mare.
Altele, o mașină neagră.
Și aproape în toate apărea același bărbat în costum.
El.
Emil s-a apropiat confuz.
— Cine a făcut desenele astea?
— Eu, a spus băiatul mândru.
— De unde mă cunoști?
Copilul a zâmbit timid.
— Mama vorbește despre dumneavoastră în fiecare zi. Spune că sunteți un om bun.
Emil a simțit ceva ciudat în piept.
Băiatul l-a privit câteva secunde, apoi a întrebat încet:
— Dumneavoastră chiar nu știți?
— Ce să știu?
Copilul și-a mușcat buza.
— Mama zice că nu trebuie să spun…
În acel moment, Emil a observat fotografia de pe comodă.
A făcut un pas mai aproape.
Și a simțit cum îi fuge sângele din față.
Era o poză veche.
Iulia era foarte tânără. Ținea în brațe un bebeluș.
Iar lângă ea era chiar el.
Mai tânăr cu aproape 11 ani.
Emil a luat fotografia cu mâinile tremurânde.
— De unde aveți poza asta?
Băiatul l-a privit speriat.
— E poza părinților mei…
Lumea lui Emil s-a prăbușit într-o clipă.
Cu 11 ani în urmă, înainte să devină unul dintre cei mai bogați oameni din țară, avusese o relație scurtă cu o fată pe care o iubise sincer.
Iulia.
Dar plecase în străinătate pentru afaceri exact când firma lui începea să crească. Încet, pierduseră legătura.
El crezuse mereu că ea îl uitase.
Nici prin cap nu-i trecuse că fusese însărcinată.
Emil s-a așezat încet pe scaun.
Nu mai putea respira normal.
— El… este fiul meu?
Băiatul a coborât privirea.
— Mama spune că da.
În acel moment, uşa s-a deschis brusc.
Iulia a intrat grăbită cu două sacoșe în mâini. Când l-a văzut pe Emil în casă, a încremenit.
Pungile i-au căzut pe podea.
— Emil…
Vocea îi tremura.
El s-a ridicat încet, ținând fotografia în mână.
— De ce nu mi-ai spus?
Ochii Iuliei s-au umplut imediat de lacrimi.
— Pentru că atunci când ai plecat… păreai deja parte din altă lume.
— Dar e copilul meu…
Femeia a început să plângă.
— Nu voiam bani. Nu voiam milă. Am vrut doar să-l cresc liniștită.
Emil s-a uitat spre băiat.
Avea ochii lui.
Același fel de a privi.
Aceeași expresie.
Și atunci a înțeles de ce în ultimele luni simțea că ceva îl trage spre Iulia fără să priceapă ce.
Nu era doar compasiune.
Era sângele lui.
Băiatul îi era fiu.
Emil s-a apropiat încet de copil.
— Cum te cheamă?
— Luca.
Bărbatul a îngenuncheat în fața lui cu ochii umezi.
Miliarde în conturi. Case. Mașini. Putere.
Și totuși, în toți anii aceia, fără să știe, îi lipsise cel mai important lucru din viață.
Familia lui. Iulia îl privea tremurând, convinsă că Emil se va supăra sau va pleca.
Dar el s-a ridicat, a mers direct la ea și a spus ceva ce femeia nu credea că va auzi vreodată: — Nu mai vreau să pierdeți nici măcar o zi fără mine.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.