Dima a rămas în prag, cu mâinile atârnând pe lângă corp, incapabil să scoată un sunet.
În mijlocul bucătăriei, aragazul era răsturnat pe o parte. Oala de ciorbă se scursese pe gresie, iar legumele pluteau într-o baltă tulbure. Un sertar metalic fusese smuls din mobilă și zăcea pe jos, lovit de perete.
Iar Tania stătea dreaptă, cu polonicul în mână. Nu plângea. Nu țipa. Avea o liniște pe chip care îl speria mai tare decât orice scandal.
Soacra era pe scaun, cu mâna la frunte, șocată. Pentru prima dată în doi ani, nu mai avea nimic de spus.
„Ce… ce-ai făcut?” a bâiguit Dima.
Tania l-a privit încet. Fără grabă. Ca și cum abia atunci îl vedea cu adevărat.
„Am terminat”, a spus ea simplu.
„Cu ce?”
„Cu toate.”
A pus polonicul pe masă, și-a șters mâinile de șorț și a mers spre hol. A luat geanta veche din dulap, cea cu fermoarul stricat, în care își ținea lucrurile cele mai importante.
„Unde te duci?” a întrebat el, panicat.
„Acasă”, a răspuns ea. „La mine.”
„Asta e casa ta!” a izbucnit soacra. „Ai intrat aici ca o nimeni!”
Tania s-a oprit. S-a întors.
„Nu”, a spus calm. „Asta e casa dumneavoastră. Eu am fost doar o slugă gratuită.”
Dima a încercat să râdă, forțat.
„Hai, Tania, nu dramatiza. Știi că e mama… mai dură. Mai rabdă puțin. Strângem bani, ne mutăm…”
„Doi ani”, l-a întrerupt ea. „Doi ani ai spus «mai puțin». Și de fiecare dată ai dat televizorul mai tare.”
Cuvintele au căzut greu, ca niște pietre.
Tania și-a pus geaca. A ieșit pe ușă fără să se mai uite înapoi.
A coborât scările cu genunchii tremurând, dar cu spatele drept. Afară era frig, dar aerul i s-a părut mai curat ca niciodată.
A sunat-o pe Irina, colega ei de la serviciu.
„Pot să vin la tine câteva zile?”
„Câte vrei”, a venit răspunsul imediat.
Primele nopți a dormit prost. Se trezea speriată, crezând că aude vocea soacrei. Apoi, încet, liniștea a început să se așeze.
După o săptămână, Tania și-a găsit o garsonieră mică, la marginea orașului. Chirii mari, pereți subțiri, dar era a ei. A plătit avansul din economiile strânse pe ascuns.
Când a semnat contractul, mâna îi tremura. Dar era un tremur bun.
Dima a sunat. O dată. De două ori. Apoi a venit cu flori.
„Mama a exagerat”, spunea. „I-am spus.”
„Nu despre ea e vorba”, i-a răspuns Tania. „Ci despre tine.”
A depus actele de divorț o lună mai târziu. Fără scandal. Fără țipete. Doar cu o liniște grea, definitivă.
În prima duminică în noua ei casă, Tania a gătit ciorbă. A tăiat legumele cum a vrut ea. Strâmb. Grosolan. A gustat și a zâmbit.
Nu era cea mai bună ciorbă din lume. Dar era gătită fără frică. Și pentru prima dată, nimeni nu i-a spus că nu e suficient de bună.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.