– O să-mi aduc amanta la masa de Revelion – spuse soțul.
– Bine, atunci și eu am o condiție – răspunse soția…
Se apropia Revelionul, sărbătoarea preferată a Roxanei. Dar nu avea deloc dispoziție festivă. Toți din jurul ei erau prinși în febra pregătirilor: căutau cadouri, discutau meniul pentru masa festivă, își cumpărau haine noi — pur și simplu se bucurau de magia sărbătorilor. Ea însă simțea doar nevoia să se închidă undeva și să plângă.
Cu o lună în urmă, soțul ei, Mihai, plecase pe neașteptate de acasă, lăsând în urmă un șir lung de insulte și reproșuri aruncate chiar în fața copiilor. Făcuse un scandal monstru, îi spusese Roxanei că a ajuns o femeie bătrână și lipsită de farmec, că nu mai găsea în ea nicio enigmă.
Atunci, Roxana fusese atât de șocată, încât nu putuse decât să-l asculte și să plângă. Iar fiul lor de șapte ani, Dănuț, o mângâiase pe umăr și îi spusese cu voce tremurată că ea este cea mai bună mamă din lume. Fetița lor de trei ani, Maria, fusese la fel de tulburată. Luase o lopățică de jucărie, alergase spre tatăl ei și îl lovise tare peste picior, strigând: „Ești rău!”.
Se dovedise că Mihai avea demult o altă femeie, dar Roxana aflase abia când el i-o spusese direct. Cum nu își dăduse seama mai devreme de semnele evidente rămânea o taină. Totul indicase clar că soțul ei avea o amantă: „plecările în interes de serviciu” tot mai dese, disparițiile de weekend și felul în care nu o mai privea ca altădată, cu dragoste și dorință.
Roxana intentase divorț și ceruse împărțirea bunurilor. Știa bine că Mihai nu va renunța la partea lui în favoarea copiilor — nu era genul acela de bărbat. Se pregătea deci pentru un proces lung și greu. Se ținea tare doar pentru cei mici. Însă și ei sufereau după tatăl lor și, după o săptămână, începuseră să întrebe când se va întoarce acasă.
— Ce o să-mi aducă tata de Revelion? — întrebă Maria cu ochii mari. — O păpușă?
Dănuț întrebase și el de câteva ori dacă tatăl său va veni și dacă îi va aduce în sfârșit telefonul la care visa de atâta timp.
— Bine, o să-l sun pe tata și o să-l întreb dacă vine la noi, — le promise Roxana cu greu.
Pentru ea, acest pas era cumplit de greu. Trădarea lui Mihai îi distrusese orice dorință de a-i mai auzi vocea sau de a-l revedea. Dar nu avea încotro. Să se gândească doar la ea ar fi fost egoism pur. Copiii nu aveau nicio vină.
Formă numărul lui Mihai. Când îi auzi vocea, simți un val de repulsie, neliniște și ură față de trădător. Se strădui să nu-i spună toate cuvintele grele care îi erau pe limbă. Se limită să îl întrebe dacă are de gând să vină să-i vadă pe copii, fiindcă îl așteptau nerăbdători.
— Să vin la tine? Hm, nu știu dacă pot…
— Nu la mine, la copii, îți repet. Le e dor de tine, — răspunse Roxana, cât putu de calm.
— Am zilele de dinainte de Revelion pline. Petreceri de firmă, întâlniri, restaurante… Și apoi, Alina nu o să fie de acord, — spuse Mihai, cu un ton cinic.
— Mihai, ai măcar un dram de decență! Ce legătură are Alina cu copiii? — izbucni Roxana.
— Bine, bine… Nu țipa. M-ai convins, vin. Dar nu o să fiu singur. Alina vine cu mine. Sper că n-ai nimic împotrivă? Oricum, nu mă lasă să vin singur la tine — asta e clar. Și în plus, copiii trebuie să înceapă să se obișnuiască cu ea. Oricum am să-i iau la mine, așa că trebuie să o cunoască și să o îndrăgească.
În sufletul Roxanei se stârni o furtună. Durerea trădării bărbatului pe care îl iubise atât, resentimentele, disperarea — toate se învălmășeau într-un nod amar.
„Ce ticălos! Vrea să îi obișnuiască pe copiii noștri cu ea! Cu o străină care mi-a luat soțul! Alina! Serios? O Alinuța oarecare, dar se crede mare doamnă! O să vă arăt eu!”, își spuse Roxana.
În mintea ei începea deja să prindă contur un plan.
— Bine, vino cu ea. Dar am și eu o condiție, — spuse Roxana, cu o voce liniștită…
— Care e condiția ta? — întrebă Mihai, surprins.
— Foarte simplu. Înainte să intrați, vreau să stăm toți trei — eu, tu și Alina — câteva minute în sufragerie. Să discutăm, ca niște adulți responsabili. Dacă vine să se prezinte în fața copiilor, să o facă și în fața mea, nu pe ascuns.
Mihai bombăni ceva, dar până la urmă acceptă. În seara de Revelion, apăru la ușa Roxanei împreună cu Alina, care încerca stângaci să zâmbească.
Roxana îi pofti înăuntru, își ținu spatele drept și vorbi cu o fermitate calmă:
— Alina, știi foarte bine că Mihai a fost soțul meu și că acești copii sunt tot universul meu. Îți cer un singur lucru: dacă vei fi în preajma lor, fii sinceră, decentă și ai grijă să nu le rănești niciodată sufletul. Altfel, nu voi ezita să fac tot ce îmi stă în putere ca să îi protejez.
Alina roși și dădu din cap, vizibil încurcată. Mihai tuși și schimbă subiectul. Dar atmosfera fusese deja clar stabilită.
Când au intrat copiii, Roxana a lăsat toată amărăciunea deoparte. I-a privit cum se bucură, cum își desfac cadourile, cum râd. Chiar și Alina, simțind sinceritatea micuților, începu să se poarte mai uman.
După plecarea lor, Roxana a simțit o liniște profundă. Nu era bucuria unei împăcări, ci pacea unui suflet care știa că a făcut tot ce putea pentru binele copiilor. Și în acel moment a înțeles că viitorul ei va fi mai luminos, pentru că în sufletul ei rămânea dragostea pură a lui Dănuț și Maria — cel mai de preț cadou pe care viața i-l putea oferi.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”