Pentru Gospodine – Cremă de ciocolată și rom – Rețeta pentru Prăjitură

Prăjitura cu cremă de ciocolată și rom: probabil nu ai mai mâncat niciodată, și nici nu știi ce ai pierdut. Întâmpină-ți invitații cu un desert delicios și savuros: prăjitura cu cremă de ciocolată și rom. Învață să prepari chiar tu o prăjitură cu ciocolată atât de bună încât pare ucigașă. Vezi rețeta simplă și rapidă pentru Prăjitura Criminală cu ciocolată.

Ne delectăm cu ciocolată când simțim nevoia de ceva dulce, ne ajută să ne calmăm atunci când suntem nervoși sau o facem cadou celor dragi. Este perfectă în orice situație! Când vine vorba de prăjituri, cuvintele sunt de prisos. Ce poate fi mai bun decât o prăjitură cu cremă de ciocolată?

Ingrediente
380 g făină
90 g zahăr
240 g unt
3 gălbenușuri

1 plic de praf de copt
150 g zahăr pudră
2 linguri de dulceață
2 linguri de cacao
rom

Cum se prepară?
Amestecă făina cu praful de copt într-un bol mare împreună cu zahărul, 140 g unt și 3 gălbenușuri până când obții o compoziție omogenă. Împarte aluatul obținut în trei părți egale și coace-le pe dosul unei tăvi pentru aproximativ 10 minute. Separat, amestecă restul de unt cu zahărul pudră, dulceața, cacaua și romul până când obții o cremă consistentă.

După ce se coc foile, fărâmițează una dintre ele și adaug-o în cremă. Bate cele 3 albușuri rămase de la ouă la bain-marie împreună cu zahărul până când se leagă. Pune într-o tavă o foaie de aluat, crema și cealaltă foaie, apoi toarnă și amestecul de albușuri și dă compoziția la cuptor pentru 10 minute.